Am mai scris, în revista noastră, de două ori (ultima oară acum cîteva luni) despre cărţile care dau curs acelui stupid scenariu potrivit căruia Eminescu a fost victima unui complot (liberalo-junimist) menit să-l excludă din viaţa publică în calitatea lui de eminent gazetar. Membrii marcanţi ai cabalei ar fi fost, printre alţii, protectorul poetului Titu Maiorescu, prietenii săi Slavici şi Simţion. De ce trebuia eliminat Eminescu din viaţa publică? Pur şi simplu pentru că publicistul Eminescu se depărtase pînă la negaţiune hotărîtă de politica junimistă privind aderarea României la Tripla Alianţă (preconizată de junimişti în colaborare perfectă cu liberalii şi cu suveranul) care, împotrivindu-se, se înscrisese în Societatea "Carpaţii" ce năzuia eliberarea Transilvaniei de sub habsburgi, inclusiv prin forţa armelor. Să admit, pentru o clipă, că aşa ar fi stat lucrurile. Întrebarea e de ce n-ar fi fost poetul pur şi simplu concediat de la Timpul (ca înainte cînd a fost desărcinat din funcţiunea de director) şi nu închis într-o casă de sănătate ca alienat mintal? Ultimul combatant al acestui scenariu este un domn Călin L. Cernăianu (de care n-am mai auzit) care-l duce la dimensiuni la care nici nu gîndiseră d-nii Mihai Ungheanu, N. Georgescu şi Th. Codreanu. Aici totul e mult exagerat, cu menţiunea că d-sa nu cunoaşte deloc epoca şi transformă boala lui Eminescu într-o înscenare monstruoasă. Dl. Cernăianu face din boala lui Eminescu (inclusiv tratamentul ce i s-a aplicat) un casus belli, străduindu-se să releve că, de fapt, poetul a fost perfect sănătos şi, din dispoziţia lui Maiorescu, ar fi fost arestat şi internat în ziua fatală de 28 iunie 1883 în sanatoriul dr. Şuţu. D-sa pune sub semnul îndoielii însemnarea din 23 iunie din jurnalul lui Maiorescu care consemnează că "Eminescu devine din ce în ce mai evident alienat", notînd detalii ce atestă acest diagnostic,