Noua carte a lui Alexandru Sever, Inventarul obsesiilor circulare, exploatează din plin ambiguităţile genului diaristic. Deşi nu avem de-a face cu un jurnal propriu-zis, o principală "obsesie circulară" a Inventarului este condiţia notaţiei izolate, fără alt context decît vîrsta autorului (atît spirituală cît şi biologică). Iată justificarea din "Argument": "Ab originae, deci, nu un instrument de lucru trebuia să fie acest Inventar, ci mai degrabă un Memento mori. Şi aşa a şi fost din capul locului: un jurnal sui-generis, ieşit dintr-o criză de încredere: un jurnal în care un norod întreg de personaje, fără speranţa unui nume, se înghesuia în încercarea disperată de a se izbăvi de blestemul anonimatului cu complicitatea mea." Aşadar, nu jurnal propriu-zis, ci recondiţionarea notelor de laborator ale unui scriitor. Romanele lui Alexandru Sever (Cezar Dragoman, Cercul, Impostorul sau Cartea morţilor) au generat, în momentul creaţiei, o întreagă serie de posibile personaje, de replici virtuale care nu au mai avut loc în formula finală. Astfel de însemnări au alcătuit un jurnal a posteriori. De obicei intenţia de a scrie jurnal este anunţată din primele pagini. În acest caz, textul şi-a precedat eticheta; notaţia susţinută a început să capete formă în ciuda caracterului eterogen - forma unui "calendar" spiritual. Autorul îşi reconstituie obsesiile în forma lor originară neafectată de rigorile romanului.

"Jurnalul" lui Alexandru Sever nu conţine datări ci doar o numerotare a fragmentelor (de la 1 la 3276) - de aici preferinţa pentru cuvîntul "inventar". Apar aforisme, mici frînturi de dialog sau bucăţi întregi de roman, eseuri care se întind pe mai multe pagini, toate fiind egale în faţa necruţătoarei numărători. O numărătoare diferită de cea a jurnalului şi, paradoxal, atît de intimă acestui gen. Este revelatoare dragostea pentru calendare a unui personaj ca