Apărători indignaţi, de ceasul al treisprezecelea, mă apostrofează din ce în ce mai vehement: ce am, de fapt, să-i reproşez domnului Constantinescu? în ce ţară trăiesc eu, de vreme ce nu văd schimbările democratice produse în timpul mandatului său? De ce ignor imaginea mult îmbunătăţită a României, dovedită de vizitele atâtor şi atâtor şefi de stat? De ce pun în evidenţă doar negrul, când cenuşiul are şi el atâtea virtuţi? înţeleg din astfel de întrebări că articolele mele din ultimii patru ani au fost fie rău-intenţionate, fie neclare. N-am să-mi repet argumentele, conştient că nu pot fi mai convingător într-un singur articol explicativ decât am fost în câteva sute de "pamflete". Nici nu e nevoie, de altfel: chiar acum, după ce a aruncat prosopul, preşedintele nu se dezminte. Probele incompetenţei şi neseriozităţii sale curg mai ceva decât medaliile gimnastelor la olimpiadă.

Aveam oarecari bănuieli în privinţa demagogiei d-lui Constantinescu încă din clipa când îmi exprimam îndoiala faţă de pompoasa declaraţie de război la adresa corupţiei. Cunoscând, cât de cât, moravurile prezidenţiale, anticipam că o dată creată perdeaua de fum, omul de la Cotroceni îşi va vedea de dolce-farniente-le vieţii de călătorii, lăsând corupţia şi corupţii în plata Domnului. La o simplă socoteală aritmetică, din cele patru luni promise de trântă pe viaţă şi pe moarte cu hidra corupţiei vreo două s-au scurs prin aeroporturi internaţionale şi pe la vilele de odihnă. Anticipam vizitele în Mexic şi în Statele Unite, iată că alesul poporului n-a ratat nici Australia! Asta da luptă cu necazurile ţării, ăsta da sacrificiu al conducătorilor!

Că dl. Constantinescu avea chef de reformă cât Aghiuţă de tămâie (să-mi ierte călugărul Vasile comparaţia!) o dovedeşte componenţa echipei de care s-a înconjurat. Atunci când n-au fost nişte "bonjurişti" slugarnici, de talia "gemenii" Pet