La inceputul lunii iulie au avut loc, la Universitatea "Ştefan cel Mare " din Suceava, "Atelierele tinerilor traducători", organizate de Serviciile Culturale Franceze de pe lîngă Ambasada Franţei în România, ateliere iniţiate în urmă cu şase ani la ideea d-nei prof. univ. dr. Irina Mavrodin, coordonatoare a lor în tot acest timp. în atmosfera efervescentă din sala Lectoratului Francez, unde lucrul în echipă şterge graniţe de vîrstă sau generaţie, unde soluţiile se completează sau se concurează fericit, sau în luminozitatea şi calmul mănăstirii Suceviţa, unde ne-am îngăduit o clipă de răgaz, se iscă mereu întrebări privitoare la uimitoarea şi răbdătoarea trudă a traducătorului. Cu multă bunăvoinţă d-na Irina Mavrodin a acceptat să răspundă la cîteva dintre ele.
Cum şi cînd aţi făcut prima traducere? V-aţi ataşat în mod deosebit de ea?
Am început cu un fel de ucenicie foarte specială. Studentă fiind, Editura Univers m-a solicitat să fac ceea ce pe atunci se numea "confruntare de traducere". Cred că era pe La Fontaine. Această operaţie de confruntare consta în a verifica minuţios textul, sintagmă cu sintagmă, pentru a depista termenii improprii, contrasensurile şi a face în acelaşi timp o stilizare. Era o muncă extraordinar de dificilă, care cerea o răbdare inimaginabilă. Eu nu mai tradusesem, nu publicasem nici o traducere. Aceste " confruntări " presupuneau o competenţă cel puţin la nivelul celui care tradusese textul, dacă nu chiar mai mare. Am lucrat în acest fel foarte multe texte de proză, de versuri. A fost un fel de ucenicie pe care acum n-o regret: o muncă obscură, anonimă, plătită mizerabil. Deci cam aşa am început. Prima traducere care mi-a fost propusă, tot de Univers, a fost Doamna de Staël; un text extrem de greu, o culegere de cîteva sute de pagini, din titlurile considerate mai importante ale autoarei. Am tradus, m