În 1935, cînd editura Plon din Paris îi publica volumul consacrat Bucureştiului, Paul Morand nu se afla la prima carte de acest fel. În 1929, îi apăruseră însemnările despre New York, iar în 1933 se tipărea Londra. Faptul că a ales să scrie şi despre capitala României nu se explică însă doar prin marea sa pasiune de călător, susţinută de o carieră diplomatică extrem de mobilă (după studii la Şcoala de Ştiinţe Politice din Paris şi un an petrecut la Oxford, Paul Morand era numit, în 1913, la Vîrsta de 25 de ani, ataşat la Ambasada franceză din Londra, apoi la Roma şi Madrid, iar calitatea sa de funcţionar al Ministerului Afacerilor Externe din perioada următoare îi va permite efectuarea unui foarte mare număr de călătorii în toată lumea). Legăturile sale cu ţara noastră au şi motivaţii afective mai adînci, căci scriitorul se căsătorise în 1927 cu prinţesa Elena Suţu (născută Hrisoveloni), pe care o cunoscuse încă în 1916, iar printre prietenii săi era şi fostul său coleg de la ambasada din Londra, Emmanuel Bibescu, văr cu Martha Bibescu. În notele ediţiei de Nouvelles complètes, publicate în 1992 în colecţia "Pléiade" a editurii Gallimard, Michel Collomb precizează că prin intermediul acestuia a cunoscut Morand şi "societatea pitorească a aristocraţilor români din Paris", adică a poetei Anna de Noailles, a Marthei Bibescu, a Elenei Văcărescu, a Ghiculeştilor şi, desigur, a viitoarei sale soţii. Aceste relaţii vor continua, de altfel, şi mai tîrziu, căci, într-un moment de mare cumpănă pentru România, Paul Morand va fi numit în 1943 de guvernul de la Vichy al generalului Pétain ministru plenipotenţiar pe lîngă regele Mihai I, la Bucureşti, de unde se va retrage în iulie 1944, trecînd ca ambasador la Berna.

Numele scriitorului era de multă vreme familiar şi mediului intelectual din ţară. Revistele literare de la noi i-au semnalat şi recenzat mereu cărţile (c