Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vechi dileme, noi răspunsuri

Publicat in Romania Literara, miercuri 4 octombrie 2000 ·

Ultima carte a filozofului american Hilary Putnam a apărut în primăvara acestui an, editată de Columbia University, provocînd imediat reacţii destul de pătimaşe din partea filozofilor. Volumul conţine transcrierile prelegerilor ţinute de Putnam în cadrul conferinţelor "John Dewey" la Universitatea Columbia şi a celor "J. Royce" la Universitatea Brown. Asortate cu două substanţiale postfeţe -una pentru fiecare dintre seriile de prelegeri, cursurile universitare devin astfel tratat solid. Tema e cuprinzătoare pînă la intimidare şi/sau suspiciune: teoriile de reprezentare ale percepţiei şi relaţia dintre corp şi gîndire văzută din perspectiva aşa-numitelor teorii de identificare. De fapt, The Threefold Cord este o reflecţie pe tema stadiului actual al filozofiei: principala preocupare a lui Putnam este aceea de a depista erori, ticuri de gîndire, drumuri care nu duc nicăieri, superstiţii moştenite cu secole în urmă. Un efort de igienizare a filozofiei contemporane, mai degrabă decît o contribuţie directă sau originală în sensul obişnuit al termenului. Se pare că asemenea momente de reflecţie meta-teoretică, de contemplaţie disciplinară, definesc lumea umaniştilor (şi ceea ce unii s-ar grăbi să numească "criză") în perioada actuală.

Deşi nu mă îndoiesc de celebritatea lui Putnam chiar şi în cercurile intelectuale din România (unde filozofia de import anglo-saxonă nu e încă prizată cu acelaşi entuziasm, precum cea sosită de pe meleaguri mai apropiate geografic), iată datele unei mini-biografii esenţiale: Putnam reprezintă în ce are ea mai bun şcoala americană de pragmatism, predînd în această calitate ca profesor cu scaun onorific la facultatea de filozofie de la Harvard. Membru al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe şi membru corespondent al Acedemiei Britanice, filozoful este autorul unor cărţi care au schimbat în bună măsură înţelegerea unor concepte es

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°