Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maharii sindicatelor pleaca la pensie cu tot cu apartamentele primite ca locuinte de serviciu

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 4 octombrie 2000 ·

Vasile Miron, fost presedinte al Federatiei Sindicatelor Miniere Bucovina, si subalternul sau Dimitrie Daneliuc au pus mina pe doua apartamente in Bucuresti care ar fi trebuit sa apartina sindicatului minier de la Lesu Ursului. Fostul presedinte al Sindicatelor Miniere Bucovina, Vasile Miron, ajuns dupa pensionare vicepresedinte al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Suceava, este acuzat de fostii lui colegi din sindicat ca a intrat in posesia unui apartament in Bucuresti care a fost atribuit initial sindicalistilor, si pe care l-a trecut pe numele sau. "In anul 1991 au fost repartizate Sindicatului Liber al Minei doua apartamente in Bucuresti ca locuinte de serviciu. Neputind fi repartizate pe institutie (sindicat), s-a propus in adunarea generala sa fie repartizate pe persoana fizica. Ap.19 din Bl. P27, str. Ionita Cegan sector 5 a fost repartizat d-lui Miron Vasile in functie de masinist extractie la putul 4 Sect. Tr. subteran, iar in cadrul sindicatului avind functia de secretar al Biroului Executiv. Ap.27 de la adresa sus mentionata a fost repartizat d-lui Daneliuc Dimitrie in functie de maistru minier la putul 6 din cadrul E.M. Lesu Ursului, iar in cadrul sindicatului era membru in biroul executiv. Din anul 1993 si pina am iesit in pensie pe data de 1 Aprilie 1998 aceste apartamente au fost folosite ca locuinte de serviciu. Dupa plecarea mea din sistem, ele au fost trecute in proprietate de catre acesti doi membri de sindicat. Protocolul incheiat specifica ca in momentul cind vor fi schimbati din functie sau vor iesi la pensie vor preda aceste apartamente noilor alesi. Mentionez ca dl. Daneliuc a iesit cu Ordonanta in septembrie 1997 iar dl. Miron Vasile a iesit in pensie in 1999 luna mai, iar in momentul iesirii la pensie detinea functia de presedinte al Federatiei Sindicatelor Miniere Bucovina, functie care a detinut-o din anul 1994 luna ap

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 58 minute
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 9 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum o ora
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°