Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premiera in aplicarea Legii Lupu

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 6 octombrie 2000 ·

Ieri, Comisia judeteana de aplicare a Legii 1/2000 a validat restituirea padurilor catre obstile Poiana si Vrincioaia, din comuna Nereju. "A fost o munca colosala", spune preotul Simion Micu, presedintele Obstii Poiana Comisia judeteana de aplicare a Legii 1/2000, cunoscuta mai ales ca Legea Lupu, a validat ieri in premiera hotaririle comisiilor locale de improprietarire a obstilor locale cu paduri. Astfel, prin votul membrilor comisiei, aproximativ 4.700 de hectare de padure au trecut din proprietatea statului in proprietatea celor care au detinut padurea din mosi stramosi. Cele doua validari care au inaugurat seria improprietaririlor de acest gen au fost facute pe raza comunei Nereju, la obstile Poiana - 3258 de hectare si Vrincioaia - 1438 de hectare. Presedintele Comisiei judetene de aplicare a Legii 1/2000, prefectul Ionut Constantinescu, a declarat reporterilor nostri ca singurul membru al comisiei care s-a impotrivit acestei validari a fost reprezentantul Romsilva. "In total, in judetul nostru vor fi improprietarite peste 20 de obsti. Ceea ce am facut astazi este o premiera in Vrancea si cred ca si in Moldova", ne-a spus prefectul Constantinescu. Preotul Simion Micu, presedintele Obstii Poiana, cea mai mare obste din judetul nostru, ne-a spus, dupa finalizarea sedintei, ca munca de redobindire a acestor paduri a fost imensa. "Acum doua saptamini, comisia locala a validat retrocedarea padurilor catre obstea noastra. Asteptam sa primim procesul verbal de punere in posesie si apoi sa ne apucam de treaba", ne-a spus Simion Micu. Tot ieri, Comisia a mai validat retrocedarea terenurilor arabile la Tanasoaia si Nanesti si baltile aflate pina acum in patrimoniul Piscicola de la Nanesti - 65 hectare si Balesti - 120 hectare. (Traian NEGULESCU) Ieri, Comisia judeteana de aplicare a Legii 1/2000 a validat restituirea padurilor catre obstile Poiana si Vrincioaia, din comu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în la Schengen. Sorin Grindeanu explică ce se va întâmpla cu transportatorii, pe calea rutieră și ferată, din 1 ianuarie 2025

Libertatea acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, joi, ce se va întâmpla cu transportatorii rutieri, cu circulația trenurilor și la vamă, din 1 ianuarie 2025, atunci când România va adera pe deplin la spațiul Schengen.

Eurial Invest, livrează peste 550 de maşini către Grupul Cris-Tim

Mediafax acum o ora
Eurial Invest, dealer oficial al mărcilor Peugeot, Citroën, DS şi Opel îşi consolidează divizia de B2B semnând un parteneriat de un an şi jumătate cu Grupul Cris-Tim, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria FMCG din România. Astfel, o

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum o ora
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate DSP Bucureşti a emis autorizaţia de funcţionare, document care obligă spitalul „să aplice şi să respecte normele antiepidemice şi de igienă în vigoare”

News.ro acum o ora
Spitalul Colentina din Bucureşti, unitate la care internările au fost suspendate săptămâna aceasta, marţi, din cauza „mai multor neconformităţi care puneau în pericol siguranţa pacienţilor şi a personalului medical”, poate relua internările. Direcţi

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timişoara cu o investiţie de peste 25 milioane de euro

News.ro acum 43 minute
MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, anunţă deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară cu o suprafaţă de 6.200 mp şi implică o investiţie de peste 25 milioane euro. Odată cu inaugurarea a

Donald Trump sărbătorește demisia șefului FBI. „E o zi mare pentru America”

Gandul acum 28 minute
Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că demisia directorului FBI, Christopher Wray, este o „zi mare pentru America”. De asemenea, Trump l-a prezentat pe candidatul său pentru această funcție, Kash Patel, drept „cel mai calif

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 2 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum o ora
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°