3 zile, 2 săli, 9 filme, 12 proiecţii*. La o privire rapidă, cam aşa ar arăta cea de-a doua ediţie a "Sărbătorii filmului francez". O ediţie care a mizat pe succesul fără precedent al celei dintîi, din septembrie '99, şi, mai ales, pe inerţia publicului, împărţit, ca şi data trecută, între cele două săli. Nu văd cum altfel să fi convins mîna de cinefili care a mai rămas cu o serie de filme care, în marea lor majoritate, "aveau nevoie de o prezentare". Alta decît cea din caietul-program, limitat la sinopsisuri şi artificii grafice, ignorînd anii de producţie sau "detalii" de tipul César-ului primit anul acesta de Karin Viard pentru rolul din Haut les coeurs! În aceste condiţii, fiecare cu flerul său. N-am ratat superproducţia SF Peut-être a lui Cédric Klapisch, care, într-un fel, a inaugurat "Sărbătoarea.." şi rău am făcut. Am fi putut. Ne-am ales doar cu o imagine-şoc - aceea a unui Paris futurist îngropat în nisip - despre care ne place să credem că anticipează iminenta "faudelizare" a Franţei. După cum n-am ratat nici horror-ul Promenons-nous dans les bois, vîndut "din gură-n ureche" drept un Scream à la française : în fapt, o blîndă antologie a locurilor comune genului. O plimbare prin(tre cîinii din) parcul Ioanid la aceeaşi oră ar fi fost net mai frisonantă. Mai departe, nu am avut de ales: Haut les coeurs! (al debutantei Sólveigh Anspach), urmat de Comme elle respire... (de Pierre Salvadori) şi Un air de famille (tot de Klapisch). Primul urmăreşte, cu o sobrietate
admirabilă, lupta unei viitoare mame, diagnosticată cu cancer la sîn. A doua "prinde" imposibilul din povestea de dragoste dintre o mitomană incurabilă şi un hoţ. Al treilea pune în scenă (inspirat de o piesă de teatru) criza unei familii în care adevărurile plutesc în aer, iar aparenţele atîrnă greu. Trei tururi de forţă pentru protagonistele primelor două (Karin Viard, respectiv Marie T
