Scenele propriu-zis de lectură sînt relativ rare în La Recherche, mai ales comparativ cu acelea în care vedem personajele vorbind despre literatură. Există însă cîteva situaţii caracteristice, pe care le putem raporta la o tipologie şi la o - cu formula propusă de Georges Perec - "posturologie" (de la "postură") a lecturii. Iată, mai întîi, ritualul binecunoscut al citirii ziarului, dimineaţa, la micul dejun. Scena, recurentă, capătă semnificaţie prin faptul că naratorul deschide de fiecare dată Le Figaro cu gîndul că va găsi articolul său, trimis la redacţie cu ceva vreme în urmă. Cînd, în sfîrşit, articolul apare, Proust imaginează cum va fi el citit de o multitudine de lectori potenţiali şi încearcă să reconstituie - de la gestul desfacerii paginilor pînă la interpretarea cutărei imagini sau întorsături de frază - întreg traseul lecturii. Concluzia care se desprinde - nu vor fi două lecturi identice, fiecare cititor va aprecia, va detesta sau va trece cu vederea altceva . Dar, în acelaşi timp, acest efort de a adopta punctul de vedere al unui cititor posibil îl dezinhibă şi îi îngăduie să dea la o parte toate ezitările, îndoielile, nemulţumirile ce însoţiseră redactarea. Lectura devine una "reconfortantă", aproape euforică. Ceea ce vrea, pe de altă parte, să arate Proust e că lectura se află sub puternica influenţă a stării de spirit din momentul respectiv. Angoasa şi depresia îl fac, spre exemplu, să considere lectura ziarelor de-a dreptul odioasă (e incapabil, astfel, imediat după plecarea Albertinei, să citească pînă la capăt un articol, fie el o cronică mondenă sau cinegetică). Orice text poate deveni - imaginea apare în mai multe locuri, în Prizoniera, de pildă - un creuzet unde fantasmele şi obsesiile personajului cunosc misterioase transformări. Lectura e, în fine, prin excelenţă un catalizator al memoriei; în Fugara , Proust vorbeşte despre capacita