Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Ne-am saturat sa ne jucam de-a greva"

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 6 octombrie 2000 ·

Bolnavii protesteaza alaturi de sanitarii din Birlad. "Ni se dau putine pastile si sintem sfatuiti sa le luam cind ne simtim mai rau", a spus un pacient de la sectia TBC Prima zi de greva generala la cele doua spitale din Birlad a decurs fara incidente. Celor aproximativ 300 de cadre medicale care au participat efectiv la greva li s-au alaturat si bolnavii internati. Au participat chiar si cadre care erau schimbul II sau III, in concediu de odihna sau aveau zi libera. Au fost insa si sectii cu o reprezentare slaba la greva. Neculai Perju, presedintele Sindicatului Sanitas de la Spitalul de adulti Birlad, ne-a declarat: "Sectiile medicala, boli infectioase, neurologie si radiologie au avut o prezenta slaba si ii cataloghez ca spargatori de greva. Au semnat pentru greva, dar nu au venit. In zilele urmatoare voi inainta in aceste sectii tabele pentru stringere de semnaturi in vederea incetarii conflictului de munca. De asemenea, intentionez sa discut cu directorul spitalului ca sa marim salariile numai celor care au participat efectiv la greva si celor care au asigurat conform graficelor de lucru 1/3 de personal in sectii." Si protestatarii din sectorul TESA au fost, la inceput, dezorientati. Daca la primele ore ale diminetii nu erau mai mult de 40 de persoane la greva, la ora 11 numarul acestora s-a dublat. La Spitalul de adulti Birlad au stat in Clubul spitalului. Rabdarea oamenilor a ajuns la limita si nu mai vor sa dea nici un pas inapoi, fiind de acord sa continue greva pina cind revendicarile lor vor fi solutionate. Sindicalistii sustin ca s-au saturat de promisiuni care au fost incalcate de fiecare data cind ei au suspendat protestele. Aurelian Chirca, liderul Sindicatului TESA de la Spitalul de adulti Birlad, ne-a precizat: "Nu avem cale de intoarcere. Salariile sint extrem de mici si nu asigura nici pe departe necesarul de zi cu zi." La Spitalul de copii Birlad

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Alegerile prezidențiale 2025 pot fi amânate, spune Ilie Bolojan: „Ar putea fi cel mai devreme în luna mai”

Libertatea acum 8 ore
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat duminică, 5 ianuarie, la Digi24, că, dacă Executivul condus de Marcel Ciolacu nu dă în câteva zile o Hotărâre de Guvern prin care să bată în cuie datele alegerilor convenite în coaliție înainte

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 5 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 3 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 3 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 8 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
joi

5°/12°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°