Recent încheiata Olimpiadă de Vară a însemnat, mai presus de orice, un nou prilej de a ne cunoaşte pe noi înşine. Nu la performanţa sportivă în sine vreau să mă refer. Sînt atîţia excelenţi gazetari sportivi care pot comenta această Olimpiadă mai bine decît mine. Vreau să discut aici cazul gimnastei Andreea Răducan - fără nici un dubiu cea mai bună gimnastă a lumii în acest moment. Cum se ştie, medalia de aur la concursul individual compus a fost retrasă gimnastei noastre pentru că, în urma controlului antidoping de la sfîrşitul concursului, în probele recoltate de la campioana româncă, a fost găsită o concentraţie neregulamentară de substanţă dopantă. Faptele au fost imediat aflate: medicul lotului a administrat gimnastei un medicament pe care Comitetul Internaţional Olimpic l-a interzis tocmai pentru că are în compoziţie substanţa dopantă găsită în probele gimnastei noastre. Fără îndoială, ne aflăm în faţa unui caz de crasă incompetenţă şi, să spunem lucrurilor pe nume, de prostie în stare pură. Incompetenţa este a Federaţiei de Gimnastică care nu a fost capabilă să asigure asistenţa medicală la nivelul de profesionalitate cerut pentru o superechipă de clasă mondială, aşa cum este lotul nostru de gimnastică. Prostia a fost a acelui doctor care a administrat gimnastei un medicament interzis ştiind bine că e interzis. O ţară întreagă l-a urmărit pe bietul doctor la televizor şi, cred, nu mai e nici un dubiu asupra calităţilor personajului. Românca Andreea Răducan, cea mai bună gimnastă a lumii, imbatabilă în arena sportivă, a fost învinsă de amestecul distrugător dintre incompetenţă şi prostie. Atît incompetenţa cît şi prostia sînt, în acest caz, ale noastre, româneşti, neaoşe. Reacţia românilor a fost, însă, ciudată şi a făcut ca acest caz, oricum trist, să fie, în sens mai profund, alarmant. Cu cîteva excepţii (cea mai notabilă fiind ziarul Adevărul), lumea