Are şi nu are dreptate dl Adrian Cioroianu cînd, în Dilema nr. 397, îmi reproşează că am citit un editorial al lui H.-R. Patapievici "în cheie caragialescă". Şi mai mult are dreptate decît nu are. Nu are dreptate în măsura în care "cheia caragialescă" era sugerată, de fapt nu doar sugerată, ci de-a dreptul folosită, de H.-R. Patapievici însuşi, în editorialul cu pricina. Pentru H.-R. Patapievici, îmi permit să-i reamintesc dlui Cioroianu, să-i reamintesc întrucît presupun că-i va fi citit editorialul din revista 22, realitatea românească de astăzi este una construită pe baza unui sentiment caragialesc. Iată ce scrisese H.-R. Patapievici în acel editorial: "Fireşte, dacă eşti raţional, nu te poţi aştepta la reacţii flegmatice atunci cînd sentimentul cu care este construită realitatea e unul de tip «văz enorm şi simţ monstruos»". Îmi permit să-i atrag dlui Cioroianu atenţia că formula fiind a lui Caragiale, din Grand Hôtel Victoria Română, H.-R. Patapievici intră perfect, dar perfect!, în rîndul celor care oferă o explicaţie, cum scrie domnia-sa, "cantonată în Caragiale". Reamintesc, de asemenea, că Paul Zarifopol a fost cel dintîi care, acum aproape 70 de ani, a descoperit (remarcat) posibilitatea unei lecturi a operei lui Caragiale din perspectiva exacerbării, tocmai pornind de la "văz enorm şi simţ monstruos". Or, şi citatul pe care l-am dat e suficient de elocvent, pentru H.-R. Patapievici e vorba de ceva mai mult, de "un sentiment", definit prin formula caragialescă "văz enorm şi simţ monstruos", un sentiment fondator al realităţii româneşti de astăzi. Cu alte cuvinte, înainte de a fi fost, cum scrie dl Cioroianu, "abuzat" în articolul meu, Caragiale fusese, enorm şi monstruos, "abuzat" în editorialul lui H.-R. Patapievici. Pe care însă, poate, dl Cioroianu nu-l va fi citit altminteri cum de i-ar fi scăpat abuzarea ?! Sare în ochi, orişicît. De discutat ar