Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CDR 2000, in pericol de a nu putea participa la alegeri

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 7 octombrie 2000 ·

Contestatiile depuse la inscrierea la Tribunal, precum si termenele legale de solutionare, pot face ca CDR 2000 sa nu poata fi inscrisa in campanie pina la termenul legal - 21 octombrie. Taranistii cred ca artizanii din umbra sint liberalii. PNTCD, prin vocea prim-vicelui Ioan Muresan, ameninta cu aminarea alegerilor Negocierile prelungite privind crearea CDR 2000 aduc acestei aliante probleme neprevazute. Prim-vicepresedintele PNTCD, Ioan Muresan, a declarat ieri ca in sedinta de guvern de joi a cerut aminarea dezbaterii hotaririi guvernamentale pentru adoptarea calendarului electoral pina se va scurge termenul de cinci zile in care inscrierea CDR 2000 mai poate fi contestata la tribunal si a avertizat ca, in cazul in care PNL va continua sa conteste in justitie inscrierea Conventiei, iar PNTCD nu va mai avea posibilitatea sa inregistreze alianta la Tribunal, ministrii taranisti vor fi nevoiti sa solicite aminarea alegerilor. Prim-vicele taranist Ioan Muresan a aratat ca, deja, interventia PNL fata de inscrierea CDR 2000 a dus la proceduri juridice care amina inregistrarea. Daca nu ar fi existat contestatii, CDR 2000 s-ar fi putut inscrie ca alianta in 26 septembrie, a spus liderul taranist. Muresan a aratat ca, intr-o declaratie politica rostita in Guvern, a precizat ca, daca PNL ataca din nou inscrierea CDR 2000 in cele cinci zile in care mai pot fi depuse contestatii, vor fi declansate alte proceduri juridice avind termen de 15 zile, iar CDR 2000 nu-si va mai putea depune semnul electoral la data de 21 octombrie, ceea ce va face ca aceasta alianta sa nu se mai poata inscrie in cursa electorala. El a mai spus ca, daca liberalii vor insista in incercarea de a scoate din competitia electorala principalul factor politic al majoritatii guvernamentale, aceasta ar fi "o actiune disperata si condamnabila" a PNL. Prim-vicepresedintele PNL, Valeriu Stoica, a apreciat, ieri

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 122. Sunt doi supravieţuitori / Avionul Jeju Air transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului

News.ro acum 17 minute
Cel puţin 122 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 55 minute
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum o ora
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum o ora
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 2 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 4 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 4 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

China va reduce taxele de import pentru unele materii prime reciclate de cupru şi aluminiu

News.ro acum 4 ore
China va reduce taxele de import pentru etan şi anumite materii prime reciclate de cupru şi aluminiu, începând de anul viitor, a anunţat sâmbătă guvernul, citat de Reuters. Ministerul Finanţelor a anunţat ajustări ale diferitelor categorii tarifare

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°