Ne scriu cititorii.... Goldanul. 21iulie 1998. Ma aflu la Bistrita-Nasaud in "calatorie de placere". Asa cel putin sustine prezenta corpului meu fizic aici... Ma prefac interesata sa revad fotografii de familie. Sora cea mai mica a mamei mele, Buji (o cheama altfel, dar asa ii spuneam in copilarie), d...
Ne scriu cititorii...
Goldanul
21iulie 1998. Ma aflu la Bistrita-Nasaud in "calatorie de placere". Asa cel putin sustine prezenta corpului meu fizic aici... Ma prefac interesata sa revad fotografii de familie. Sora cea mai mica a mamei mele, Buji (o cheama altfel, dar asa ii spuneam in copilarie), doamna realizata profesional, cu pozitia sociala de invidiat in orasul adoptiv, matusa, cum s-ar zice - de care ma despart doar sase ani, 500 de km terestri si o infinitate de alte nimicuri, imi ofera fara nici o banuiala albumele si pungile doldora de poze. Ne uitam impreuna. Imi explica precipitat ce si pe cine nu stiu. Ma documentez lent, fara sa ma tradez. In schimb, simt cum fabric adrenalina... Suna telefonul. Raman singura pret de... da Doamne sa vorbeasca mult... si o gasesc. Poza cu Goldanul! Imi tremura mainile. Nici nu ma uit bine, sa nu pierd timp. Cu miscari sigure, o strecor in geanta noua, cu multe compartimente si fermoare. Gata...*
Cand s-a intors din America, Tudor, tatal Anei, tamplar harnic si talentat, nu si-a pricopsit cu mare lucru familia. Patru ani truditi aiurea, printre straini, in timpul crizei din "33, au insemnat doar dor si sperante fara cheag. Un puisor de curca alb, mic si speriat, a fost cadoul pentru Anuta. Il gasise "americanul" (asa i-a ramas lui Tudor numele), in drum spre casa, intr-un sant, pe langa manastirea Cucos.
Puiul nu parea bolnav. Era doar flamand si parasit. Florica, mama Anei, l-a pus repede pe picioare. Nu se mai stie cine i-a spus prima oara "Goldanul". Florica, probabil,
