•Eduard Cucu pleaca la Bucuresti
Grevistul foamei, Eduard Cucu, a renuntat sa mai protesteze in curtea Universitatii Agronomice si de Medicina Veterinara "Ion Ionescu de la Brad". El va ajunge, astazi, la Bucuresti, unde isi va continua protestul in fata Ministerului Educatiei Nationale si a Parlamentului. Eduard Cucu s-a hotarat sa plece la Bucuresti, deoarece la Iasi a fost ignorat. El este in greva foamei de trei saptamani, insa conducerea Universitatii Agronomice nu i-a rezolvat revendicarile, considerand ca absolventul nu are dreptate. Amintim ca Eduard Cucu, absolvent al Facultatii de Agricultura, a intrat in greva foamei pe 18 septembrie, deoarece a considerat ca a fost nedreptatit la un examen de masterat. "Am dat de doua ori admitere la masterat - forma cu taxa. Eu am fost singurul picat, atat in sesiunea din vara, cat si in cea din toamna. Acest lucru este foarte ciudat. Am avut o medie de studiu mare, iar la obiectul la care s-a dat examenul am avut numai nota 10 in timpul facultatii. Ceilalti colegi ai mei care au dat examen au avut medii foarte mici in facultate si, totusi, au intrat", a spus Eduard Cucu.
Atat, el cat si ceilalti lideri ai studentilor din Iasi, considera ca este vorba de o razbunare. "Eduard Cucu a fost lider al studentilor agronomisti. El a organizat miscarea sindicala de la Agronomie si de aceea nu a convenit conducerii universitatii. Cu siguranta este vorba de o razbunare. Iar daca Eduard nu ar fi ripostat, sindicatul studentilor de la Agronomie s-ar fi dezorganizat", a spus Daniel Oajdea, presedintele Ligii Studentilor de Profil Tehnic din cadrul Universitatii Tehnice "Gheorghe Asachi" Iasi. Senatul Universitatii Agronomice Iasi a comunicat oficial punctul de vedere abia dupa doua saptamani de cand Eduard Cucu intrase in greva foamei. In acest raspuns, universitatea sustine ca Eduard Cucu nu are dreptate, ca