In ultimii ani, in mediile intelectuale romanesti s-a discutat destul de mult despre cultura la televiziune. Nu o data – mai degraba aprig, conflictual, drept pentru care in presa au aparut destule opinii indignate, acuzatii violente sau proteste colective, ori de cite ori s-au inregistrat situatii de criza: cind cutare invitat pe micul ecran s-a simtit – sau chiar a fost – cenzurat, cind vreun realizator de emisiuni nemultumit a intrat in conflict cu conducerea postului public de televiziune sau cind in TVR au avut loc „restructurari“, recte reduceri de personal. Elocventa pentru atitudinea unei bune parti a intelighentiei noastre a fost situatia din urma: desi mai toata lumea se declarase de acord ca trebuie facuta reforma si in institutia-mamut din Calea Dorobantilor (pe care mi-am permis la un moment dat s-o numesc un „SIDEX mediatic“), trecerea unui numar important de redactori pe contracte cu termen, deci temporare, a solidarizat instantaneu „clientela“ emisiunilor de pina atunci. Protestul colectiv dat publicitatii apara – pe de o parte – ideea de cultura la televiziune, desi despre mai toate emisiunile de gen se stia ca sint proaste, si deplingea – pe de alta – soarta realizatorilor respectivi, desi lucrul pe proiecte viabile si pe durate limitate e regula productiei TV peste tot in lume. E foarte probabil – si regretabil – ca se vor fi facut cu acea ocazie si nedreptati, se vor fi platit polite s.a.m.d.,
dar „restructurarea“ institutiei trebuia demarata.
Din pacate, tocmai asta nu incurajau vajnicii protestatari. Cam asa se intimpla – vai! – adeseori pe la noi: reformatori in teorie, multi se repliaza iute si degraba pe pozitii conservatoare cind se trece la schimbari concrete…
Apoi, in dezbaterile despre cultura la televiziune a fost aproape intotdeauna vorba doar despre emisiunile consacrate explicit domeniului. Rar, mult prea ra
