„O grupa“ din prima serie de absolventi a profesorului Florin Mitroi a hotarit sa expuna impreuna „semnale“ a ceea ce li se intimpla cam de trei ani incoace. Un titlu provizoriu al acestei expozitii l-am dat, la una din interpelarile lor, „hexagon neinchis“, ca sa evit alternativa perfect/imperfect. Asadar, sase tineri pictori expun la galeria Orizont cite o pagina de prospect: ce gasim in tinutul lor artistic. Virginia Georgescu este bucolica grupului, plain-air-ista cu vocatia crochiului peisagistic pe deplin tonifiant in toata amplitudinea pinzelor. Picteaza cu humor, poate involuntar, cind surprinde un cal alb nu in clasic-romanticul galop pe cimp verde-crud, ci „in dunga“, verde-n fata, cal privit de sus. Vecin de colt de simeza, „clasicul“ tartor al otravii de Rostopasca, Dumitru Gorzo, asmute spre privitor ciini figurati in „bad-painting“ pe sipci, sa zicem, de gard. Emilia Persu, mai sobra, ofera o terta mare, in formate mai mici decit ne-a aratat-o in personala de la jumatatea acestui an. Cercetarea ei a cistigat in calitate picturala pe palierul de transgresare al unui motiv biomorf inspre cvasi-abstractie, tip Paul Klee.

Daca aceste trei nume le-am vazut deja in solo-uri expozitionale, laturile urmatoare ale hexagonului trebuie botezate. Viorel Grigore a taiat parimele spre navigatia fara harta in procesarea electronica a imaginii. Peisaj cu certificat de calitate postandreesciana, facut „la motiv“ (la Harnicesti) este fantasmat in permutari cromografice prin citeva mediaprinturi. Ca artistul, in vetusta sa subiectivitate, vrea sa inabuse „datele“ cimpului, stau marturie printurile incandescente cu fiica sa, Anastasia. Irina Florescu se ia la lupta cu un alt inger: nonculoarea. Notam efortul de analiza formala cubista, cu placerea austera a tehnicilor grele (tempera pe ipsos) si exclusiva scala tonala a griurilor intre alb si negru. Iar ultimul actan