Ana Blandiana
Cele patru anotimpuri
Postfata de Dan Cristea, Editura Cartea Romaneasca, Colectia „Micromegas“, Bucuresti, 2000, 126 p., f.p.
Prezenta editie a Celor patru anotimpuri este o reeditare a volumului de proza fantastica al Anei Blandiana, aparut in 1977 si respins initial de cenzura, cu motivatia „tendinte antisociale“.
Ce se va fi sanctionat prin aceasta eticheta? Vom putea raspunde precizind natura fantasticului acestei proze. Pentru Ana Blandiana, fantasticul nu este opus realului, ci este o ipostaza mai plina de semnificatii a realitatii. Astfel poate fi citit tabloul multimilor care vietuiesc exuberant, complice in spatii si momente degradate, absurde si terifiante din episoadele-cheie ale celor patru povestiri: teatrul din Capela cu fluturi, apocalipsul din Orasul topit, cortegiul funerar din Dragi sperietori, amintirea arderii cartilor din Amintiri din copilarie.
Autorul postfetei, Dan Cristea, vorbeste despre fantasticul politic, gen cultivat intens in anii ’60 in literatura romana. Ipostazele echivocului, ale incertitudinii sau ale ambiguitatii fantastice, care ar tine, in acest tip de scriitura, de natura politicului si a interdictiei totalitare, motiveaza, in viziunea criticului amintita clasificare. Exista pasaje explicite in toate textele cuprinse in volum, senzatiile de angoasa, de perturbare de sensuri putind fi asociate aceleiasi categorii a fantasticului, ilustrat intotdeauna de o criza a sensului si a perceperii lumii. Din diverse perspective, lumea din text este supusa agresiunii, invaziei descompunerii. Criza fantasticului consta in interogarea sensului si a interpretarii lumii, manifestindu-se paralel cu o miscare de interiorizare care conduce la introspectia eului narator. In ultima analiza, nota distinctiva a fantasticului este solidara cu constiinta pluralitatii reprezentarilor de s
