Un poet în pijama

Există la New York un român care a făcut avere vânzând supă. Şi afacerea îi merge bine în continuare, nu pentru că supa ar fi gustoasă sau ieftină, ci pentru că el se poartă ... nepoliticos cu clienţii. îi insultă sau chiar îi ameninţă că le dă cu polonicul în cap, în timp ce ei stau cuminţi la coadă, în faţa tejghelei soioase. Obişnuiţi cu politeţea ireproşabilă a tuturor vânzătorilor din toate magazinele - sau poate chiar plictisiţi de ea -, new-yorkezii vin cu sutele să încerce o nouă senzaţie. După ce-şi iau porţia de bruftuluială, râd din toată inima şi părăsesc reconfortaţi magazinul, abandonând de multe ori paharul cu supă pe o masă.

într-un mod asemănător procedează Marius Ianuş cu cititorii lui. îi desconsideră sincer şi nu ţine deloc ca întâlnirea cu ei să aibă caracterul unui eveniment. Spune tot ce-i trece prin minte, fără să selecteze ideile, fără să caute formulări expresive, fără să se pună măcar de acord cu gramatica limbii române. Este mereu de o impoliteţe flagrantă, făcându-te să te gândeşti la acei indivizi prost-crescuţi care ies duminica în faţa blocului îmbrăcaţi în pijama, neraşi şi târşâindu-şi papucii.

Aşa stând lucrurile, îţi trebuie o anumită doză de masochism ca să citeşti versurile din volumul recent apărut, Manifest anarhist şi alte fracturi. Imediat după ce deschizi cartea te trezeşti împroşcat cu expresii dintre cele mai vulgare, unele de o neruşinare rar întâlnită :

"guvernul e o adunătură de cretini", "m-am pişat pe stradă", "ţi se vedeau chiloţii, Românie, îţi introduc penisul meu lung şi negru în gură, Românie" etc.

Culmea este că, folosind acest limbaj insultător, autorul nu urmăreşte să te epateze ca teribiliştii de altădată (ce bine-crescuţi erau, în fond, teribiliştii de altădată!). Dacă ar urmări asta, încă ar însemna că-ţi dă importanţă. Dar nu, el se ex