S-a vorbit foarte puţin în publicistica noastră şi se ştie foarte puţin despre apariţia unei reviste internaţionale la Paris, în 1951, care are importanţa ei pentru cunoaşterea şi chiar pentru evoluţia unora dintre scriitorii noştri stabiliţi de curînd în Franţa. Revista, un trimestrial intitulat La Revue de culture européenne, poate trece la activul său colaborări ale unor nume celebre, eseişti, gînditori şi scriitori mai degrabă de "dreapta", precum Karl Jaspers, Georges Duhamel, Salvador de Madariaga, Ernst Jünger, G. Papini, Henri Corbin, Daniel Rops ş.a., iar dintre români: Mircea Eliade, Vintilă Horia, Claudiu Isopescu şi... Emil Cioran. Au apărut aici şi articole despre Eminescu, uitate în ciuda interesului pe care ele îl prezintă încă (Giraudoux et Eminescu, de Marcello Camilucci, sau La pensée religieuse d'un Musset moldave: Mihail Eminescu, de F. Taillez), şi traduceri din lirica sa, a lui Arghezi etc. Există informaţia - pe care n-am cum s-o verific acum - că revista (zece caiete apărute între 1951-1954), europeană şi "comunitară" avant la lettre după un program uşor de descifrat în substanţa ei, ar fi fost subvenţionată de francezi pentru a crea premisele culturale ale apariţiei unui pol european de putere într-o lume postbelică, dominată supărător de americani.

Important este că aici, în fasc. 4 pe 1953, găsim eseul lui Cioran Le style comme aventure, reluat ulterior, în 1956, în volumul La tentation d'exister. Prima apariţie, din revistă, are un text substanţial diferit de cel definitiv, din volum, şi ne oferă şansa - rară după cîte ştiu - de a putea confrunta două versiuni succesive ale aceluiaşi text al unui autor care nu numai că teoretizează adesea pe marginea stilului, dar îşi şi păstrează cu oarecare gelozie "secretele" devenirii acestuia. Comparaţia este instructivă, atît la nivelul topicii, al sintaxei sau chiar al lexicului, cît şi