"Nu ezit niciodată s-o afirm, diploma este duşmanul mortal al culturii. Cu cât diplomele au devenit mai importante în viaţă (...), cu atât randamentul învăţământului a scăzut" (I, 1075).

Punct de vedere conservator (calificativ care nu vrea să spună că-l resping). Concepe cultura şi învăţământul la modul intensiv. Pe de altă parte, necesitatea de a obţine o diplomă a adus în şcoli şi a dat un oarecare acces la cultură unui număr mult mai mare de tineri decât pe vremea când, după ce te închisese în mănăstiri, cultura te scosese în universităţi intensive, de tip medieval, apoi în licee de elită. Cele din urmă făceau joncţiunea cu modul extensiv pentru că în asemenea licee nu studiai fiindcă aveai vocaţie, ci fiindcă aparţineai unui anume grup social.

Astăzi, când ne plângem că se pierde interesul pentru cultură constatăm, de fapt, că a început, dialectic, adică prin evoluţie şi nu printr-un gest conservator, mişcarea de întoarcere în "mănăstiri". Din ce în ce, nu vor mai citi cărţi decât cei care au "chemare" pentru ele, ca pentru săritura în înălţime sau pentru basket ball. Poate că degradarea în continuare a învăţământului, la care - în pofida ştaifului "curricular" - asistăm, contribuie la acest proces şi-l face, coroborat cu diplomele tot mai pragmatic diversificate, să fie rapid. Dacă nivelul persistă sau chiar creşte în unele domenii, nu e de dragul diplomelor cât al prosperităţii pe care - avocat, notar, economist, informatician - ţi-o promit.

Cine vrea diplome din mândria de a le avea, le vrea europene sau americane. Unii le obţin pe merit, alţii prin tragere de sfori, iar alţii prin meritul personal al tragerii de sfori. Pe aceştia, Marcel Tolcea îi numeşte, cu deosebit respect, bursologi.

Ca să nu întind gluma prea departe, vor burse ai noştri tineri şi ca să aibă parte de un învăţământ competitiv şi formativ. La noi se împot