Campania electorală stă să înceapă, oficial. Neoficial ea a început demult, încît partidele şi alianţele aflate la start par mai degrabă competitoare într-o cursă cu handicap invers, faţă de cursele de hipodrom. Aici, competitorul cel mai slab se află pe ultimul loc de la bun început, iar cei cu pretenţii justificate la primele locuri pleacă din poziţii privilegiate. Cine aşteaptă minuni, ca în piesa lui Ciprian, Omul cu mîrţoaga, are dreptul să viseze, cu condiţia ca după aceea să nu se supere pe realitatea competiţiei propriu-zise.
La startul acestei campanii, pe locuri aproape fără şanse se află majoritatea partidelor neparlamentare care şi-au păstrat identitatea. Ele n-au găsit calea către simpatia alegătorilor deoarece, se pare, opoziţia extraparlamentară nu e în stare să-şi construiască o strategie pentru a reveni în Parlament prin propriile sale forţe. Ea suferă de boala foarte răspîndită în România, că trebuie să ai pe cineva, dacă vrei să ajungi undeva.
Tot în zona şanselor minime se află şi Alianţa Naţională a lui Virgil Măgureanu şi Valeriu Tabără, cu tot cu candidatul surpriză, Marian Munteanu.
Şanse puţine de a se întîlni cu viitorul parlament are şi Alianţa pentru România a d-lui Meleşcanu, partid care a ajuns în această poziţie deoarece şi-a propus mult mai mult decît era în stare şi care, atunci cînd a avut de înfruntat situaţii de criză, a cedat dinăuntru.
Pe muchie de cuţit, după cum o arată sondajele, sînt cel puţin trei partide şi o alianţă. Cel mai expus pare PNL-ul, care, ţinînd seamă de marja de eroare a sondajelor (3%), dar şi de faptul că omul pe care acest partid l-a propus pentru preşedinţie, Theodor Stolojan, tot pierde puncte în sondaje, se poate trezi sub linia celor cinci procente care asigură intrarea în Parlament. Nici PD-ul nu e mult mai departe de situaţia incertă a PNL-ului, dar, oricum, acest part
