Nepoată a reginei Victoria şi a ţarului Alexandru al II-lea, Maria (1875-1938) devine în 1893, alături de principele Ferdinand, moştenitoarea tronului României. Prin frumuseţe, inteligenţă şi vivacitate, ea este un personaj fascinant, la cumpăna secolelor XIX-XX, nu numai în societatea românească şi nu numai din punct de vedere istoric.

Înclinaţia spre artă şi temperamentul nonconformist au condus-o spre înţelegerea deplină şi profundă a curentului artistic al generaţiei sale - Art Nouveau şi au făcut din ea un personaj de Belle Epoque, în tinereţe. Activitatea neobosită şi laborioasă din timpul războiului, implicarea sa în reconstrucţia ţării întregite şi lobby-ul organizat în cancelariile occidentale în favoarea României, în anii '20, i-au marcat maturitatea ca personalitate istorică de prim rang. Înlăturată din arena politică şi chiar publică în ultimii ani ai vieţii, regina consimte la un autoexil petrecut între reşedinţele de la Balcic şi Bran; însă în conştiinţa poporului imaginea ei rămăsese foarte puternică şi respectată.

Puterea comunistă începe prin a-i discredita memoria, accentuând la extrem latura frivolă a personalităţii sale, şi sfârşeşte prin a aşterne o linişte deplină, impusă, menită să ducă la uitare.

Reconsiderarea istorică posibilă după 1990 a dovedit că regina Maria n-a fost uitată. Spre deosebire de celelalte persoane din familia regală română, Maria a beneficiat de multe evenimente în lumea cărţii, precum şi de câteva expoziţii organizate de marile muzee ale ţării, unele dintre ele foste reşedinţe regale, dispunând deci de un patrimoniu adecvat. Amintesc doar pe acelea care au marcat 60 de ani de la moartea ei, în 1998: Fotografie şi document, găzduită de Muzeul Naţional de Artă al României, Maria - Regina României, de la Muzeul Naţional de Istorie a României şi Regina Maria, organizată de Muzeul Naţional Cotroceni î