Noua carte a criticului şi istoricului literar sibian Mircea Braga urmează o modă dominantă în eseistica română contemporană: aceea de a strînge articole şi alte tipuri de texte sub umbrela unei obsesii culturale. Este o armă cu două tăişuri: autorul încearcă să abolească eterogenitatea unor panseuri scrise într-un anumit interval de timp, aducîndu-le la un numitor comun, dar şi uniformizîndu-le, transformîndu-le în elemente ale unei demonstraţii. Cultura - o utopie asumată? cuprinde o obsesie pe cît de generală, pe atît de direct tratată. Care este soarta culturii, a vechilor valori, în epoca postindustrială sau postculturală, cum îi place lui Mircea Braga s-o numească, urmîndu-l pe George Steiner. Cum se poate adapta cultura noului context creat de revoluţia informaţională? etc. Iată doar cîteva întrebări devenite deja locuri comune în discursul oricărui intelectual. Foarte interesantă este maniera în care răspunde Mircea Braga unor astfel de vagi provocări, tocite de retorica modernă. Fiecare mic eseu este o scurtă lecţie de înţelegere tradiţională a culturii, "tradiţional" în cel mai bun sens al cuvîntului. Nimic strident, nici urmă de militantism, de profetism. Stilul elegant al lui Mircea Braga seamănă destul de mult cu cel al lui Livius Ciocârlie - demonstraţiile sînt coerente, bogate în referinţe culturale, convingătoare.

De fapt, autorul sibian profită de generalitatea întrebărilor asupra mersului culturii pentru a aduce discuţia în puncte uneori sensibile. Aşa se întîmplă atunci cînd sînt analizate răspunsurile unor Constantin Noica sau Mircea Eliade, ale căror destine interbelice seamănă, după cum ştim, destul de bine. Mircea Braga inventariază o serie de sugestive locuri comune din discursurile despre "criza Occidentului", despre lipsa de perspectivă culturală a acestei părţi a Europei etc. "Concretizările" nu se opresc însă aici. Intră în jo