Substantivul masculin fan e înregistrat în DEX (cu definiţia "admirator entuziast, pasionat, al unei vedete, al unei mişcări artistice; simpatizant"); cuvîntul provine din engl. fan (abreviere din fanatic) şi a intrat şi în alte limbi (franceză, italiană ş.a.), o dată cu răspîndirea anumitor manifestări ale culturii de masă moderne. în româna actuală, mai ales în limbajul publicistic, îl găsim în mod curent, folosit pentru pentru a-i desemna pe admiratorii vedetelor muzicale, dar şi pe cei ai sportivilor şi chiar ai politicienilor (tendinţa de lărgire a uzului substantivului fan, deja observată de Adriana Stoichiţoiu într-un articol asupra anglicismelor din limbajul publicistic actual, nu contrazice de fapt sensul său de bază): "un singur fan fiind trimis la urgenţă" (Cotidianul 17, 1991, 1); "Eminem pregăteşte o altă surpriză fanilor săi" (atomic.ro/stiri); "R. N. s-a fotografiat cu cîţiva fani, printre care şi-un împătimit al fotbalului într-un scaun cu rotile" (expres.ro/arhive/sport); "cu calmul şi cu amabilitatea dintotdeauna, preşedintele PDSR şi-a părăsit, pentru cîteva minute, miile de fani care îi cîntau, pe scările şi în curtea noului sediu al partidului, "La mulţi ani cu sănătate"..." (Dimineaţa 50, 1997, arhiva Internet). Ca şi altor englezisme recente, cuvîntului i s-a creat cu uşurinţă un plural regulat; de altfel, adaptarea sa morfologică e dublată de o adaptare fonetică. Mai nouă şi chiar supărătoare mi se pare însă folosirea cuvîntului într-o construcţie sintactică anormală pentru română, în care se manifestă renunţarea la flexiune şi copierea parţială a unui tipar de simplă juxtapunere: "poliţistul fan Schwarzenegger" (România liberă = RL 2147, 1997, 20). în citatul dintr-un interviu recent (presupus a reflecta limba vorbită) "frate, eu sînt fan astea..." (VIP 26, 2000, 9), tiparul distonează şi mai mult cu contextul (impresia de nefiresc e ac