Mii de pelerini pleaca, in urmatoarele doua zile, sa se roage la moastele Sf. Parascheva si ale Sf. Gheorghe. Iasul reintra si cu ei in circuitul mondial al crestinatatii Mii de crestini au luat cu asalt cetatea moldoveana de pe cel sapte coline, Iasi, inca de joi, 12 octombrie. Cei mai multi vin aici sa se roage la moastele Sf. Parscheva - ocrotitoarea Moldovei, dar si la moastele Sf. Gheorghe, aduse special in aceste zile la Iasi, cind are loc cea mai importanta sarbatoare din viata spirituala a comunitatii, "Serbarile Iasului". Acestea vor culmina astazi, 14 octombrie, cind in calendarele ortodoxiei praznuim pe Sf. Parascheva. Centrul manifestarilor este Mitropolia Moldovei, unde se afla raclele cu moastele celor doi sfinti, catre care pelerinii s-au indreptat inca de la inceputul acestei saptamini. O forfota specifica evenimentelor de exceptie era simtita inca de joi in preajma Mitropoliei, unde credinciosii stateau cuminti la cozi interminabile si vor sta, de acum, zi si noapte. Am coborit joi dimineata dintr-un tren intesat cu credinciosi bacauani, pe care i-am revazut la numai o jumatate de ora, in curtea bisericii Mitropoliei, incercind sa ajunga la intrarea sfintului lacas. Incercare deloc usoara, pentru ca autoritatile au luat din timp masuri de prevedere si au fixat pelerinilor un traseu sinuos in jurul Mitropoliei. Pentru a ajunge in biserica, faci inconjurul lacasului, minat de jandarmi si gardieni publici. Peste tot, in jurul Mitropoliei, de la sute de tarabe injghebate ad-hoc, comercianti mireni sau in sutane ii trag de mineca pe credinciosi si ii indeamna sa cumpere suveniruri sfintite. Pe tarabele calugarilor gasesti gramajoare de sticlute cu mir din Grecia, pliculete in forma de inimioara cu vata sfintita de la locul nasterii lui Iisus, icoane, matanii si cruciulite de tot felul. Peste tot cam aceleasi lucruri, descarcate in graba din Dacii papuc de