Florin SLAPAC
Jucaria
Editura Paralela 45, Colectia „80“, Seria „Proza“, Pitesti, 2000, 200 p., f.p.
Romanul Jucaria a aparut initial – aflam de pe ultima coperta – in 1989 (la Editura Dacia, Cluj-Napoca), ceea ce justifica, in cazul de fata, ca si in atitea altele, forma alegorica, discursul aluziv, lectura cu „cheie“. Dincolo de aceasta (prima) impresie, cartea are o scriitura sofisticata si – pe masura ce inaintezi cu cititul – surprinzatoare prin varietatea registrelor stilistice si prin savoarea limbii. Caci avem de-a face, realmente, cu o carte de virtuozitate in materie lingvistica, o „jucarea“ (nu fara miza!) in buna traditie a „balcanismului“ nostru literar. Cele citeva referinte critice de pe coperta a patra – superlative fara exceptie (semnate Irina Petras, Bogdan Ghiu, Mihai Dragolea) indreapta atentia catre un asemenea „orizont de asteptare“, marcind traseul cu dublu sens care leaga „istoria“ si „discursul“, savoarea limbii, performanta tehnicilor epice, dar si noutatea adusa in seria genului: adica deplasarea accentului de pe „subiect“ (conventii romanesti, in genere) pe scriitura insasi. Aceasta scriitura care invadeaza, subtiaza trama epica, textul care creste in bucle de limbaj il fac, probabil, pe Bogdan Ghiu sa impinga „asteptarile“ cel mai departe: „De la care (de la Florin Slapac, n.m.) asteptam, inca si inca o data, ceea ce ne-a oferit si acum: totul“.
Dupa lectura efectiva (calitatea paginilor creste din ce in ce mai mult – punct remarcabil – pe parcurs, o data cu schimbarea registrelor), se retine o anumita „dualitate“ a cartii, concentrata de altfel, in chiar semnificatiile titlului. „Jucaria“ trimite, pe de o parte, la tipul de scriitura, ca avertisment la adresa parabolei cu tilc, a textului cu subtext, dar si a textului ca arta de limbaj (ce sfirseste prin a acoperi subtextul), iar pe de alta pa
