Say what?* comprima asteptarile, confuzia, optiunile tinerilor artisti clujeni (a se intelege totodata de dincoace de ocean, dupa cum se autoplaseaza cultural cei sapte pitici). Comentariul ironic (ironia functioneaza, nu?, in discursul artistic contemporan ca un permis de tipul „Access to all areas“) la supravietuirea in metropola, adnotarile interogative relative la contextul socio-politico-economico-cultural opteaza pentru faptul artistic aflat la intersectia dintre Conceptual Art si Performance Art.

Say what? este congruenta cu What about priority stuff? dar nu presupune registre ale operei unde informatia este insuficienta, ci opera de arta este cea care intreaba: ce mai iubim cind ne intreaba Mircea Cantor All the (FUCKIN’) stuff that you can love_2000 (actiune prin care celor prezenti la vernisaj li se cerea sa completeze pseudoformulare de sondaj psiho-sociologic – I LOVE…). Ce mai speram cind nu sintem in al noualea cer si nici nu sintem prea fericiti: cu arta problema este mai dificila (Gabriela Buzas – Between hope and despair_Video-11 minute, scenariu intim- familial vindut la pretul de Pop-corn) iar de secondhand nu ne dezintoxicam prin sentimente patriotice (Adrian Buzas – Secondmania_2000, un pseudo store prietenos la intrarea in care, raspunzind corect la intrebarea „Care este tara al carei imn national este: «Second hand but first class?»“, poti beneficia de o reducere de 50% la orice produs). Despre cum ne mai legitimam ca individ-dual, despre cum ne apropriem blazonul de martor sau de participant ne intreaba Untitled Razvan Radu (o serie de copii color postprocesate ale propriului act de identitate sustinute prin borne alb-rosu acadelizate).

Putem gasi oare in sinceritatea artistului conceptualist Jan Dibbets o concluzie intelept-sfatuitoare? „Cred foarte mult in proiectele care nu pot fi duse pina