Sunt foarte mulţi ani de când publicul românesc nu a mai avut prilejul să vină în contact cu mişcarea coregrafică din China. Dacă India ne-a trimis în ultimele două decenii mai multe excelente interprete de dans clasic indian, iar Japonia câteva companii de dans contemporan "buto", stil rafinat şi totodată încărcat de dramatism, apărut după dezastrul de la Hiroşima, despre dansul din China nu mai ştiam nimic, decât ecouri culese din reviste vestice. Acesta a fost un prim motiv pentru care am urmărit cu mult interes spectacolul de dansuri tradiţionale, prezentate la Bucureşti, de ansamblul "Steaua roşie". Chiar dacă nouă această titulatură ne dă frisoane, ne-am bucurat deplin, pe tot parcursul serii, de frumuseţea dansurilor, de inteligenţa şi talentul coregrafilor care au prelucrat formele tradiţionale, culte şi populare, convertindu-le în dans modern şi, desigur, nu în ultimul rând, de excepţionalele calităţi tehnice şi interpretative ale dansatorilor.

Mai trebuie subliniat şi faptul că imaginea scenică a fost fericit completată de fantezia scenografilor, atât prin fundalurile sugestive cât şi prin costume, prelucrări inspirate de teme plastice şi de armonii coloristice tradiţionale. Astfel, în veşmintele dansatoarelor am regăsit, de exemplu, acea asociere neobişnuită pentru ochiul european de roz şi verde crud sau, în alt dans, acele mâneci lungi până la pământ, care, antrenate de mişcarea mâinilor, şerpuiesc elegant prin aer. Fundalurile erau şi ele încărcate de o poezie specifică picturii chineze, fie că erau vârfuri înzăpezite de munţi sau un evantai enorm cât fundalul, pe jumătate destrămat, dar ale cărui bucăţele de hârtie ruptă se transformaseră în fluturi, ce se înălţau spre cer.

În acest cadru propice au evoluat dansatorii, cu o foarte bună şi uimitor de complexă pregătire. Ei erau familiarizaţi, în egală măsură, atât cu dansul tradiţion