În timp ce într-un stat cu care România se învecinează se schimba regimul, mai multe posturi de televiziune au transformat un tragic fapt divers, moartea pe teren a unui fotbalist de la Dinamo, în marele eveniment prin care trecea ţara. Fireşte că, potrivit noii grile de valori din România, un fotbalist înseamnă de peste o mie de ori mai mult decît reprezintă. Dar a comuta interesul publicului autohton de la o problemă esenţială pentru situaţia din zona Balcanilor, căderea lui Miloşevici, asupra unei chestiuni care, din aproape în aproape, oricîtă amploare ar căpăta, nu poate fi în nici un caz cotată drept o tragedie naţională, asta e ca şi cum cineva încearcă să pună ochelari de cal publicului, vrînd să-i mute atenţia de la un cataclism care îl priveşte, la un accident în care ar putea fi implicat.

Căderea lui Miloşevici, precum şi a regimului său ascund o morală, n-am alt cuvînt, pe care unii dintre cei care comentează azi satisfăcuţi ieşirea din prim-plan a fostului preşedinte al Iugoslaviei au ignorat-o la momentul potrivit. Considerînd regimul Miloşevici reprezentativ pentru Iugoslavia sau, mai exact, confundînd Iugoslavia cu puterea lui Miloşevici, mulţi comentatori şi cîteva posturi tv s-au declarat oripilaţi (oripilate) de atacurile NATO asupra Iugoslaviei. Atacuri îndreptate asupra unui regim, nu asupra unei ţări. Pe atunci, Rusia, şi nu numai ea, putea miza anti NATO, apărînd ideea de suveranitate încălcată a Iugoslaviei. Liderul opoziţiei sîrbe, Koştuniţa, s-a dovedit mai puternic decît Miloşevici graţie atitudinii sale pro-occidentale. Cu alte cuvinte, cel care a cîştigat alegerile în Iugoslavia, l-a bătut pe Miloşevici deschizîndu-se către cei care au bombardat Iugoslavia, către cei care adică, potrivit unei anumite părţi din media din România, au comis crime în Iugoslavia. Evident că victoria, prin revoltă socială, a celui care a preferat O