Muzeul de Artă din Arad a deschis, de curînd, o personală a pictorului Onisim Colta, cea de-a doua expoziţie, după aceea a lui Ovidiu Maitec, aparţinînd unui artist plastic contemporan. Prin această acţiune, destul de rară în filosofia şi în practica muzeografică, în consecinţa cărora ideea de patrimoniu coabitează mult mai legitim şi mai confortabil cu posteritatea artistului decît cu existenţa lui activă şi cu dinamismul firesc al operei, prejudecăţile muzeale încep să dispară şi atmosfera de criptă a galeriilor, cu înfăţişarea aceea aseptică, hieratică şi funebră, începe să se deprindă cu aerul proaspăt din viaţa încă neclasificată şi din contemporaneitatea strictă, scăpată şi ea de la îmbălsămarea în stereotipiile didactice. Din pricina unei gîndiri sărace, a unui grav deficit de imaginaţie şi a unei îngrijorări maladive în ceea ce priveşte ideea de valoare, toate simple sinonime ale nesiguranţei judecăţii şi ale unei grave laşităţi birocratice, artistului român nici nu-i trecea prin minte, pînă acum cîţiva ani, cînd, prin decizia curajoasă a unor muzeografi tineri, cîteva muzee din ţară şi Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti - ultimul şi sub presiunea unor factori exteriori - au spart această cutumă, că el ar putea expune în spaţiul, sacralizat abuziv prin noncomunicare, al Muzeului. Pot fi amintiţi aici, ca agenţi ai acestei umanizări a spaţiului muzeal, în primul rînd tinerii muzeografi şi critici de artă, convertiţi rapid la curatoriat, din cîteva mari centre culturale româneşti: Ileana Pintilie, Timişoara, Ruxandra Balaci , Bucureşti, Alexandru Lungu şi Liviana Dan, Sibiu, Judit Angel şi Adriana Pantazi, Arad, Aurel Chiriac, Oradea etc. Recenta expoziţie a lui Onisim Colta se organizează la Muzeul de Artă din Arad tocmai în acest context al relaxării legăturilor dintre instituţia muzeală şi arta contemporană şi ea confirmă, implicit, legitimitatea ac