Am participat la "Colocviul romanului românesc", ediţia a II-a, desfăşurat recent la Sinaia şi organizat de Ministerul Culturii, Uniunea Scriitorilor şi revista "Contemporanul". Însemnările de mai jos îşi propun să-i informeze pe cititorii noştri despre ce s-a discutat la Colocviu şi prea puţin să prezinte un punct de vedere propriu asupra situaţiei romanului românesc. Acest al doilea demers ar fi reclamat desfăşurări pe care spaţiul de care dispun nu mi le îngăduie. Chiar şi aşa voi fi cât se poate de rezumativ, selectând din tot ce s-a spus la Sinaia câteva probleme. Nu voi putea nici măcar să trec în revistă toate opiniile exprimate acolo şi mulţi participanţi activi la Colocviu nu-şi vor regăsi numele în cele ce urmează. Le cer scuze.

În punctul de pornire al discuţiilor s-a aflat o întrebare pe care a pus-o, în prima sa luare de cuvânt, Laurenţiu Ulici: colocviul de la Sinaia are loc pentru că ne aflăm într-un moment de criză a romanului sau într-un moment bun? Discuţiile au dus la concluzia că, după primii ani post-decembrişti, în care romanul îşi diminuase simţitor prezenţa, până la a ieşi, aproape, din scena literaturii, sub presiunea exercitată de literatura non-fictivă (jurnale, memorialistică, reconstituirii întemeiate pe documente literare sau istorice), după acest reflux aşadar, dictat de împrejurări specifice, literatura de ficţiune şi în primul rând romanul au revenit în atenţie. Se poate chiar vorbi despre o contribuţie concertată la reafirmarea romanului a generaţiei mature (N. Breban, D. Ţepeneag, C. Ţoiu, Augustin Buzura) şi a prozatorilor din seriile următoare, până la cei mai tineri (Dan Stanca, Radu Aldulescu, Horia Gârbea, Cătălin Ţîrlea, Al. Ecovoiu, Daniel Bănulescu, Răzvan Rădulescu, Adrian Oţoiu ş.a.). Cât priveşte producţia de romane ante-decembristă unii vorbitori au socotit-o depreciată în multe zone ale ei, mai ales acele c