În capitolul dedicat lui G. Călinescu al Amintirilor deghizate, Ov.S. Crohmălniceanu povesteşte cum a avut cîndva "proasta inspiraţie" de a-i sugera criticului o intervenţie la nivel înalt pentru normalizarea vieţii literare: "Dacă, vorbind cu tovarăşul Dej, care pune mare preţ pe cuvintele lui, ar spune, aşa, în treacăt, ce crede el despre nişte producţii literare, date drept exemplu întregii obşti scriitoriceşti, nici nu-şi închipuie cît bine ar face. Am asista la brusca dezumflare a cîtorva glorii fabricate o dată cu debarcarea beneficiarilor acestor mistificatori, o mafie de dobitoci şi mici tirani. Călinescu s-a indispus imediat. Mi-a zis că nu înţelege ce scopuri urmăresc, făcîndu-i asemenea propuneri insidioase. Drept cine-l iau? El detestă manevrele obscure, care pot încolţi numai într-o gîndire tenebroasă, ca a mea.[...] Perdaful pe care l-am primit a pus capăt vizitei." Întrevederea încheiată penibil a avut loc în 1958 şi a dus la o temporară suspendare a relaţiilor, reluate ulterior, din iniţiativa lui Călinescu, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

Ceea ce ne putem întreba acum este dacă, excluzînd mefienţa lui Călinescu faţă de omul cu "propuneri insidioase", demersul sugerat de Ov.S. Crohmălniceanu ar fi avut vreo şansă de succes. Dacă, altfel spus, o audienţă a ilustrului critic la primul secretar al partidului ar fi putut exercita o cît de mică influenţă pozitivă asupra evoluţiei climatului literar. Răspunsul ni-l oferă un document publicat recent, pe care nu ezit să-l consider excepţional: Stenograma întrevederii lui Gh. Gheorghiu-Dej cu academicianul G. Călinescu, 2 martie 1960 (în Caligraf, supliment cultural al ziarului Teleormanul, n-rele din iulie şi august 2000, cu o notă introductivă de Constantin Moraru). Pînă la eventuala retipărire a textului într-o revistă de largă circulaţie, prezentarea lui rezumativă poate fi, cred, de oar