Se poate spune că abia în zilele noastre şi-a găsit romanul forţa de pătrundere în public precum şi în ceea ce priveşte tehnica multiplicării textului sau mesajului, cuprinsă în ideea de "exemplar".

Între genul modern al naraţiei scrise, tipărite, şi oralitatea lui Homer, ca şi a altor autori mai puţin cunoscuţi, de mituri, epopei, a existat mai întîi problema concretă a folosirii semnelor convenţionale pentru fixarea fonemelor.

La Londra, în subsolul muzeului naţional British există un spaţiu larg destinat istoriei scrisului din întreaga lume. Cuburi enorme de granit sau paralelipipeduri pe care sînt săpate mesajele vremii, îţi atrag atenţia asupra contrastului uriaş dintre materia dură şi extrem de grea jucînd rolul hîrtiei, (încă neinventată) şi fragilitatea, însemnătatea celor comunicate. Nu ştiu dacă vreun poet mai glumeţ al epocii respective, (nu chiar de piatră) să fi cărat pînă în pragul iubitei, sau să se fi încumetat să-i trimită blocul de granit enorm, pe care un "tipograf" al timpului să fi săpat cu migală: "Cutare, te iubesc, eu, Axion", - ori te ador, mă rog, depinde... În orice caz, ideea de a aşterne în materia informă poveştile, basmele, întîmplările, accidentele, tragice de obicei, ale existenţei, părea pe atunci anevoie de conceput, ca descoperirea telegrafului. De altfel, efortul minţii omeneşti de a străbate drumul de la vorbirea simplă a autorului pînă la înregistrarea ei grafică prin semnele convenţionale, aşa cum avea să se întîmple în epoca modernă denumită Galaxia Gutenberg, este incomparabil mai mare decît efortul făcut de aici pînă la Internetul nostru cotidian.

*

Să nu venim pînă în zilele noastre... Să ne oprim la momentul culminant al Galaxiei Gutenberg, la Comedia umană a lui Balzac socotită cea dintîi expresie integrală a literaturii moderne reflectînd genul omenesc. Faţă de felul în care