În ziua de 29 decembrie 1911 Rainer Maria Rilke murea în braţele medicului său, răpus de o leucemie descoperită prea tîrziu pentru a mai permite vindecarea. Legenda spune că poetul, făptură fragilă şi delicată, a descoperit prima oară semnele maladiei în dimineaţa în care, pregătindu-se pentru întîlnirea cu o mare frumuseţe a epocii, egipteanca Nimet Eloui, s-a înţepat în spinii cuvenitului buchet de trandafiri. Rana, în loc să se vindece, s-a transformat rapid în ulceraţii întinse pe întreaga suprafaţă a braţului, iar apoi chiar a întregului corp. Ucis de spinul unui trandafir, floarea-simbol a atîtor dintre poeziile sale, Rilke a murit lăsînd în urmă o operă poetică greu de tradus. El însuşi, cu puţin înaintea morţii, prea epuizat fiind pentru a mai compune versuri, s-a ocupat de tălmăciri, mai cu seamă din Valéry, dar şi din Vita Nuova a lui Dante. "Elegiile duineze" au fost scrise în ultima perioadă a vieţii, la castelul Duino, o fortăreaţă masivă în vîrful unei stînci pe malul mării Adriatice, în apropierea oraşului Trieste. Ferit de grijile financiare care l-au incomodat toată viaţa, încurajat de prezenţa afectuoasă dar discretă a prinţesei Marie von Thurn und Taxis-Hohenlohe, Rilke şi-a petrecut ultimele zile din viaţă meşteşugind în cuvintele sale gîndurile altcuiva, şi pentru aceasta lucrînd intens, cu acea obsesie pentru muncă, trudă, care i-a marcat existenţa poetică şi omenească.

S-ar părea că numai un efort pe măsura trudei lui Rilke însuşi, poate chiar cea a agoniei sale, va putea cîndva produce traduceri pe măsura valorii versurilor poetului. Tălmăcirile romaneşti din Rilke sînt în mare parte mediocre; cele englezeşti sînt în mare parte foarte slabe, dar şi foarte numeroase. O nouă încercare, de ultimă oră, de a tălmăci Elegiile duineze îi aparţine lui Edward Snow şi a fost editată de Farrar, Straus & Giroux. Însă aproape simultan cu aceas