„Teatrul mort este facatura, totul ramine la suprafata textului, care nu aduce nimic din ce se naste dintr-un adevar profund de viata. Si intr-un «altfel de teatru», teatrul trebuie sa fie viu, altfel nu comunica, nu impresioneaza, nu loveste“ – astfel defineste regizoarea Catalina Buzoianu conceptul de „teatrul viu“, lansat de Peter Brook. Consecventa acestui principiu, Catalina Buzoianu si-a cucerit un public constant si fidel, in tara si in strainatate. Se numara printre regizorii care au pus in scena – programatic, s-ar putea spune – texte romanesti, pe care a reusit sa le impuna in festivaluri internationale de prestigiu. Priveste cu detasare si fara ranchiuna critica – nu intotdeauna favorabila – pentru ca nu aceasta influenteaza cariera spectacolelor sale. Colaborarea recenta cu Institutul Mediteranean si cu teatrul Touski din Marsilia, in urma careia au rezultat versiunile franceze ale spectacolelor Chira Chiralina si Mediterana, se va concretiza in perioada imediat urmatoare in spectacolul itinerant Odiseea 2001.

„Mai putine spectacole decit as fi putut sa fac“

Doamna Catalina Buzoianu, sinteti autoarea unor spectacole cu viata foarte lunga – unele dintre ele se joaca de sapte ani si mai bine. Cum ati putea descrie cariera unui spectacol al dumneavoastra, de la premiera pina la ultima reprezentatie?

Am pus in scena foarte multe spectacole – sigur, nu atit de multe ca Strehler, de pilda, pentru ca a trait mai multi ani decit mine – chiar mai multe decit mi-as fi dorit si mai putine decit as fi putut sa fac. Foarte multe au fost blocate sau a trebuit sa le refac, fie din pricina cenzurii dinainte de 1989, fie din pricina unora dintre directorii de dupa 1989. Au existat spectacole retezate la jumatatea timpului lor firesc de viata, din cauza unor orgolii sau citeodata din cauza unei receptari neplacute a impactului