Iosif NAGHIU
Grup de orbi intr-o sala de cinema. Teatru
Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Editura Coresi, Bucuresti, 2000, 96 p., f.p.
„Daca viata devine o cusca, te refugiezi intr-un vis. Dar ce te faci daca si visul devine o cusca?“ Desi asociat acestei ipoteze deloc relaxante, starea de visare, pliata pe multiple situatii, reprezinta modalitatea predilecta de raportare a personajelor lui Iosif Naghiu la tot ce le inconjoara. Mai mult decit atit, le alimenteaza constant nevoia crearii unui cadru iluzoric, ipostaziat diferit, in functie de abilitati si predispozitii. Imaginarul (fie ca este vorba de proiectia livrescului, de spatiul virtual al Internetului sau de ecranul salii de cinema) este datul constitutiv al jocului acestor personaje, inteles ca forma de salvare sau limitare. Pentru ca ceea ce le apropie, conferindu-le o anumita coerenta, este un tip de existenta situat la limita dintre tragic si absurd, dintre imaginar si real, dintre fragment de poveste si scenariu de viata. Suprapunerea acestor coordonate reprezinta formula compozitionala de baza a volumului, cuprinzind fragmente de proza si scurte scrieri dramatice. Secventele surprinse cinematografic, alternind dispunerea amanuntita a detaliilor cu viziunea de ansamblu, intr-un puzzle ingenios asamblat, propun interesante treceri de la registrul grav la sarcasm si derizoriu.
Cea mai sugestiva imagine este cea a grupului de orbi, „condotieri ai esecului“, asezati aleatoriu intr-o sala de cinema (impact maxim al alteritatii si cinismului) implorind ajutorul unui Dumnezeu, redus si el la orbire: „Dumnezeu este orb si surd... Surdo-mut...“ Miscarile bruste, debusolate, schiteaza sumar profilul acestor personaje ambigue, ce inainteaza mecanic, aproape halucinant, cautindu-si cu disperare locurile. Le individualizeaza, apropiindu-le in acelasi timp, acuratetea olf
