Avem, unii dintre noi, o predispozitie nativa pentru cerseala, asa cum altii o au pentru artele frumoase sau pentru zburatul cu planoarele. Talentul nostru cel mai valoros a ajuns sa fie intinsul umil si supus al mainii catre milostenia cuiva, indiferent ca este vorba de mocofanul de pe strada, de vreo institutie a statului sau de bunul Dumnezeu. Artisti ai cersitului sunt peste tot, iar lucrarile lor stau expuse in toate locurile publice, afisate cu mandria cretina a adolescentului care a descoperit ceva aparte la colega lui de banca. Cand o idee de succes este pusa in practica, ea devine o meserie, iar meseria da nastere, automat, unei institutii, cu reguli si principii. Ideea cersitului a aparut, probabil, la vreun maimutoi tare destept, care a remarcat, la finalul unei zile de vanatoare, ca masculul dominant al hoardei ii va rupe o bucatica din ciolanul sau daca, in loc sa ii sara la beregata, il va scutura delicat de purici. O ciosvarta mai mica, dar mai sigura, pentru ca saritul la beregata avea, ca si acum, dezavantajul major prezentat de posibilitatea dureroasa ca masculul alfa sa ii rupa challengerului becisnic numai ciolanele pe care i le prevazuse propriul cod genetic. Umilinta jegoasa a lui "Dati-mi un ban" ascunde in ea samburele unei inteligente perverse, prevazute si ea de un cromozom, care pe lantul ADN trebuie sa stea ca o veriga descentrata, cu o catena intinsa tremurand in afara spiralei genetice. Natura a prevazut, la un moment dat, o portita de scapare in fata implacabilei selectii naturale. Noi ne-am impins in ea pana am largit-o.
Din cerseala in cerseala, spre victoria finala!
Putini sunt astazi romanii care nu intind mana dupa ceva. Asa cum ologii din fata de la Mitropolie fac temenele pentru o sarma sau o lescaie chioara. Asa cum, pe de alta parte, produc mai cu staif tinereii ONG pentru copiii nefericiti, inca
