•Cabinetul antirabic mai are doar cateva doze de vaccin
Deoarece Institutul Cantacuzino nu mai produce vaccin antirabic, iesenii muscati de caini sunt tratati cu produsul similar frantuzesc, dar care este de trei ori mai scump. "Am primit o nota de la institut prin care ni se comunica faptul ca ne poate livra orice cantitate de ser antirabic, dar nici o doza de vaccin. In aceasta situatie, in ultimul timp, am fost nevoiti sa vaccinam cu produsul frantuzesc, un tratament complet ajungand sa coste 1,5 milioane de lei. Nu stiu cat timp spitalul va putea sa mai aloce fonduri pentru vaccin", s-a plans dr. Petru Tarlea, seful cabinetului antirabic de la Spitalul de Boli Infectioase. De la inceputul anului, aici s-au prezentat peste 3.000 de ieseni muscati de caini vagabonzi, 1.050 fiind luati in evidenta si vaccinati. Daca facem o medie, ar rezulta un necesar de vaccinuri de 100 doze lunar, cantitate mult mai mica decat cea aflata acum in stoc (aproximativ 40 de doze). Ramane ca iesenii sa fie mai atenti la cainii vagabonzi, sa-si cumpere singuri vaccinul sau municipalitatea sa ia masuri de eliminare a numarului enorm de animale fara stapan de pe strazile Iasului.
Precizam ca, in acest an, pe 4 august, Ana Bosancu (69 de ani) din Vama- Suceava, internata pe 29 iulie la Spitalul de Boli Infectioase, cu diagnosticul (confirmat ulterior) rabie, a murit intr-o rezerva a spitalului. Decese din cauza acestei boli (care o data declansata nu poate fi vindecata), contactate de la muscatura animalelor turbate, au mai fost inregistrate in 1991 (doua cazuri) si in 1997 (un caz). "Daca nu este aplicat tratamentul profilactic, boala o data declansata nu are leac si este mortala, de aceea singura scapare este profilaxia, daca avem cu ce sa o facem", a incheiat dr. Tarlea.
Cristian DONOSE
•Cabinetul antirabic mai are doar cateva doze de vaccin