Se spune că, în vechime, unul din împăraţii Chinei i-a chemat la curte pe cei mai buni pictori cerîndu-le să deseneze într-un răstimp dat un cocoş. Cel al cărui desen va fi cel mai izbutit va primi din mîinile împăratului răsplata... Toţi s-au apucat cu înfrigurare de lucru, plecîndu-se deasupra sulurilor de mătase, cu excepţia unui concurent care a rămas pierdut pe gînduri. Unul din mandarini s-a apropiat intrigat de singurul care nu se apucase încă de lucru şi nici nu părea că ar avea de gînd să o facă. Dintr-odată, în ultima clipă, cînd ceilalţi lăsaseră deja penelul din mînă, acesta a desenat cu cîteva mişcări iuţi şi sigure un cocoş atît de viu, încît cei care l-au privit, cuprinşi de uimire şi admiraţie, au avut impresia că îi aud şi cîntecul. Pictorul cel "leneş", declarat învingător, a fost răsplătit cu onoruri şi bani mulţi...

Mi-am amintit de această istorioară, inclusă într-un tratat de pictură clasică chineză, tradus în română cu vreo două decenii în urmă, cînd a fost comunicat în sfîrşit, după îndelungă aşteptare, numele laureatului din acest an al Premiului Nobel pentru Literatură. (Numele autorului micului tratat mi s-a şters din memorie. La plecarea mea din ţară nu luasem cărţulia cu mine şi acum îmi pare rău, mai ales pentru că aş vrea s-o recitesc. Milostivă, memoria a umplut totuşi acest lapsus prin facultăţile ei asociative.)

Cînd agenţiile de presă au comunicat la 12 octombrie, orele 13, decizia juriului şi numele laureatului, mai toţi "neavizaţii" s-au întrebat - "GAO XINGJIAN - cine este acesta?" Răsfoitul febril al marilor enciclopedii nu le-a fost de folos celor interesaţi. Chiar Shu Yi, fiul cunoscutului, în lumea sinologilor, romancier Lao She şi director al Muzeului de Literatură al Chinei, a întîmpinat cu stupoare vestea, mirîndu-se de ce le mai poate trece prin cap celor de la Stockholm. Studenţii chinezi de la "Liter