Ideea Consiliului Naţional al Audiovizualului de a norma la detaliu ce au de făcut posturile de radio şi de televiziune în timpul campaniei electorale mi se pare un exces de prudenţă cu iz de cenzură.
Treaba CNA-ului e să reglementeze în general şi ţinînd seamă de ce spune Constituţia privitor la libertatea presei, nu să se amestece în bucătăria posturilor de radio şi de televiziune, cu ameninţarea de ridicare a licenţei dacă nu se conformează.
Există riscul, s-ar putea spune, ca unele posturi să se dedea unui partizanat strigător la cer. Cîtă vreme nu emit pe bani publici, le priveşte. Dacă sar calul şi nu respectă ce spune Constituţia, atunci se pot lua măsuri împotriva lor, pînă la retragerea licenţei.
CNA-ul putea emite norme în cel mai bun caz pentru posturile finanţate de la buget, deoarece pe bani publici nu e cuviincios să ai păreri şi să dai note în politică, ci, pe cît se poate, să oglindeşti lucrurile onest. Am subliniat povestea cu oglindirea din cel puţin două motive. Primul e că nu cred în ea. Onestitatea în presă nu ţine de oglindire. Un ziarist care vrea să pară onest pornind de la această idee poate face servicii de partid mult mai numeroase decît un ziarist care chiar vrea să-şi facă onest datoria. Al doilea e că în ziua în care ziaristul se va transforma într-o oglindă perfectă nu va mai fi nevoie de el, fiindcă lumea va fi lipsită de ambiguităţi, de subiectivisme şi, în general, de toate datele care o fac să simtă nevoia de ziarişti. Cu alte cuvinte, ceea ce i se poate cere unui ziarist e să fie nepartizan. Şi, fireşte, să aibă discernămînt constituţional. În rest e treaba lui ce face. Să-i impui ce să facă şi mai ales ce să nu facă în emisiunile care n-au legătură cu campania electorală, acesta e un pretext în numele căruia CNA-ului i se pot năzări şi alte idei normative, după încheierea campaniei electorale, apropo de
