Iunie, copilărosul

O femeie în vîrstă şi alta încă tînără s-au aşezat pe bancă. În spatele lor, din cînd în cînd, cad cu zgomote mărunte dude dolofane.

- Urcaţi piciorul pe bancă, haideţi! spuse cea mai tînără. Dar luă chiar ea piciorul, bolnav al celeilalte, îi rulă şoseta şi începu să maseze uşor glezna umflată... Azi aţi făcut fizioterapie? întrebă, uitîndu-se însă la propriile mîini, ale căror vene în relief o făceau să se simtă plină de forţă.

- Eh! dădu din cap a lehamite prietena, privindu-i şi ea mîinile, în timp ce un zîmbet copilăresc îi apăru pe faţă: uite-aşa îi făcea şi mama tatei! Tata avea o livadă de meri pitici la care ţinea ca la ochii din cap. Primăvara, cînd îi curăţa, învelea picioarele scării în blană de miel, să nu le zdrelească trunchiurile. Şi cînd le rotunjea coroana, semănau cu nişte cucoane cu pălării...

Le-a spus celor care au venit cu colectivizarea: să vă rămînă vouă roada , numai lăsaţi-mă să am tot eu grijă de ei!

Nu l-au lăsat. S-a apucat de băut. Şi cînd era beat, o punea pe mama să-i maseze picioarele. Stătea pe băncuţă, cu pantalonii sumeşi, mama, cocîrjată, îi masa şi-i spăla picioarele în lighean şi el cînta 'Internaţionala'...

Rîseră amîndouă.

Cîteva clipe lungi trecură prin aer de la dreapta la stînga. Uşoare şi calme. Urmărindu-le trecerea, privirile femeilor rămaseră agăţate de cireşul din faţă, în care cireşele negre-negre atîrnau fără frică, tocmai sus.

- Oare cine le culege?

- Ciorile şi vrăbiile... Poate de la balconul acela s-o fi înfruptat totuşi cineva, răspunse alene femeia încă tînără.

La balconul acela de la etajul doi, o perdea albă acoperea de sus pînă jos golul uşii. Abia se mişca¨înăh-uuntruu, înah-faară, înăh-uuntruu, înah-faară, sub respiraţia camerei toropite de căldura amiezii...

- Grozav mai miroase a tei