La 31 octombrie, anno Domini 1881, în nu tocmai agreata zodie a Scorpiei, cu nativi "violenţi, autoritari, răzbunători şi ambiţioşi", vine pe lume, la Fălticeni, cel ce avea să semneze întru orgolioasă modestie E. Lovinescu. Obscura idiosincrasie faţă de numele de botez redus la iniţială şi umorul prin care îşi izbăveşte congenerii zodiacali de "tarele" astrale - destinîndu-i, fatalmente, activităţii critice - aduc în prim-planul polarităţii lui sufleteşti nevinovate bizarerii de caracter. "Iată că - va comenta M. Sadoveanu ivirea pe lume a criticului - în cuibarul acestor cumsecade găini răzăşeşti, ieşise un pui de raţă". "Cuconaşul" din clasa întîi la gimnaziul Alecu Donici va învăţa din mers să îşi ascundă complexele inadaptabilităţii, ascuţindu-şi - ca altă dată copilul Maiorescu la Theresianum - ghearele bravurii. "Ne informa că se hrăneşte numai cu prăjituri", continuă pe tonul egal al bătrînilor cronicari Sadoveanu şi adaugă: "Îşi pipăia cu o satisfacţie precoce hainele, îndemnîndu-ne să ne încredinţăm şi noi că stofa e "lînă-n lînă". Cuminte ca o duducă, îşi vedea numai de bucoavne şi nu ieşea niciodată la zburdălniciile noastre, la oină şi la haiducie". S-ar putea spune că matricea temperamentală a acestui copil născut gata înţelept nu s-a modificat niciodată, servind deopotrivă de cristelniţă şi mască mortuară.

Complăcîndu-se în dubla ipostază de raisonneur şi actant, E. Lovinescu devine factor de echilibru, dar şi de evoluţie, în critica literară românească. Dacă printr-un cataclism mental provocat numele său ar fi şters din toate băncile de date, contemporanii şi urmaşii, deopotrivă, ar căuta derutaţi "veriga lipsă". Trecerea de la Maiorescu la Călinescu ar putea părea abruptă şi, pînă la un punct, neverosimilă. Înzestrat cu o intuiţie estetică de excepţie, E. Lovinescu construieşte puntea din perspectivă inversă: terminaţiile nervoase ale sp