Radu Sergiu Ruba întreţine în jurul său o legendă a tuturor performanţelor. Este nevăzător (d.p.d.v. medical) deşi scrisul său denotă un om cu toate simţurile în alertă, inclusiv cel vizual, focalizat pe detalii şi nuanţe; este un causeur nemântuit în stare să spulbere apatia celorlalţi, colegi, elevi, profesori, camarazi, indiferent de vârstă, sex, idiom.

Cum spune şi Mihai Dragolea în Postfaţa la volumul Dacă pleci în căutarea mea, Radu Sergiu Ruba "are o memorie şi o cultură uluitoare", "este un povestitor cuceritor", virtuţi aşadar ce ele singure confirmă un comportament uman de o virilă cordialitate.

Dacă mai adăugăm la toate acestea oralitatea unei dicţiuni poetice ce se ascultă în răsfrângeri paralele şi ironice, botezate spontaneitatea înţeleasă şi iluzia continuă, avem portretul unui artist ce nu pregetă să fişeze crepusculul modernităţii între avangarda noastră interbelică şi surrealismul incisiv al anilor '90. În rândurile de faţă, nu ne vom referi la proza sau traducerile lui Radu Sergiu Ruba, ci doar la acest volum antologic în care vom regăsi calităţile dar şi căderile de tensiune stilistică semnalate de regretatul Radu G. Ţeposu în a sa Istorie tragică... Poemele antologate, lungi secvenţe de colportaj liric şi livresc, dau încă senzaţia de montaj cultural epatant. Substratul moral, meditativ se pierde sub abundenţa ludicului şi invers, emoţia are de suferit sub avalanşa frazării nescutite de un anume teribilism al efectelor premeditate. Un plus de concentrare şi forţă venită parcă din filiera disperării cioraniene conţine secţiunea "La zodiac, birjar! Iubirea şi Orientul". Semnalăm poeme gen "Cu 10.004", "Vilegiatura", "Apologia", ş.a. Cităm din ultimul, două secvenţe, semnificative pentru modul de a opera al poetului, între procesul-verbal al cotidianităţii şi procesarea acesteia, ridicarea biograficului şi anecdoticului la putere