sau nimic despre fair-play PDSR - joc incorect Partidele coaliţiei de guvernămînt sînt pe punctul de a pierde puterea în favoarea PDSR, care în cei patru ani de opoziţie a dus o campanie ofensivă neobosită, construindu-şi în acelaşi timp o imagine de monolit. PDSR pare în acest moment partidul cel mai solid şi mai unit de pe scena politică autohtonă. Acest lucru arată fie că în interiorul Partidului Democraţiei Sociale nu există fricţiuni, fisuri şi nemulţumiri, fie că liderii PDSR gestionează cu multă abilitate potenţialele crize interne. Ambele variante demonstrează că partidul s-a consolidat, că activiştii acestuia au înţeles să i se dedice necondiţionat, că liderii PDSR s-au impus cu autoritate, lăsînd pentru mai tîrziu dezbaterile sensibile. Ion Iliescu a rămas omul numărul unu în partid, iar discipolii săi care ar fi dorit o schimbare la vîrf i-au rămas fideli de dragul întăririi partidului, recunoscîndu-i popularitatea şi mizînd pe ea. Mai tinerii lideri ai PDSR nu l-au păstrat pe Iliescu din recunoştinţă, consideraţie sau prietenie în fruntea partidului, ci din necesitate şi calcul politic. Ei au învăţat că nu pot cîştiga dacă sînt divizaţi, logica lor nu ţine de fair-play, ci de interes. Simpatizanţii PDSR văd doar efectele acestei strategii, percepînd partidul ca fiind strîns unit în jurul preşedintelui său, pregătit să aducă bunăstare pentru toată lumea. Dar PDSR face în această perioadă promisiuni neacoperite, pe care oamenii creduli şi disperaţi de tranziţia căreia nu-i văd sfîrşitul le iau în serios, fără să se întrebe de unde va lua PDSR banii necesari punerii în operă a programelor electorale. Ion Iliescu, asumîndu-şi încă o dată calitatea de tată protector al nevoiaşilor, ar vrea să refacă realitatea, să experimenteze din nou redistribuirea fără măsură, să le şteargă oamenilor datoriile pe care le au către utilităţile publice, să scadă TVA pen