Poveste cu o carte şi o bibliotecă lui Gellu Naum Cu douăzeci şi trei de ani în urmă, intram pentru prima oară în biblioteca facultăţii la vînătoare de cărţi. O cameră mică, prăfuită (aşa mi-o amintesc), mirosind a vechi. De prima dată mi-a plăcut această încăpere, aşa cum le-am îndrăgit imediat şi pe bibliotecarele de acolo, trei doamne de modă veche. Cereai o carte, bibliotecara dispărea pe o uşă mică pentru a-ţi aduce volumul dorit. Eram curios (să fi fost doar curiozitate?) ce se afla dincolo de uşa aceea, aşa că am cerut să fiu lăsat să-i trec pragul. Aveam să descopăr o sală uimitor de mare, de înaltă, plină cu rafturi care urcau ameţitor sus, sus de tot (pînă la nori, aş zice astăzi). Pretutindeni, cărţi şi iarăşi cărţi şi mici culoare pe care de-abia te puteai mişca. Devenit de-al casei, mă căţăram pe o scară, priveam volumele, citeam titlurile, spuneam bună-ziua unei cărţi şi o luam cu mine. Aşa s-a făcut că într-o zi am dat peste cartea dumneavoastră, Poetizaţi, poetizaţi... Să fi fost o întîmplare? Nu cred. A fost iubire la prima lectură sau poate eram îndrăgostit de ea dinainte să o fi citit! Am făcut rost apoi de toate cărţile dumneavoastră pe care le-am devorat la fel de nesăţios ca şi pe prima, dar Poetizaţi, poetizaţi... a rămas CARTEA - o recomandam tuturor, chiar dacă nu cu prea mult succes. Doar iubitele mele erau entuziasmate (mă întreb astăzi cît din dragoste pentru mine şi cît din admiraţie pentru cartea dumneavoastră), deşi în ochii lor citeam o umbră de nedumerire. Cum n-am reuşit să o găsesc în anticariate, ani de-a rîndul duceam cartea la bibliotecă pentru o zi ca să o pot împrumuta pentru un nou termen ziua următoare. O învăţasem de mult pe dinafară, dar aveam nevoie să o ştiu la capul patului - ca un fetiş. O singură zi de despărţire nu mă înspăimînta: ştiam că nimeni altcineva nu va lua această carte mică, îngălbenită de timp. La t