Aşa cum şi-a dorit Al Gore, bătălia electorală din Statele Unite nu s-a dus în termeni de imagine, ci în discuţiile despre programe. După cele trei dezbateri televizate ale principalilor candidaţi, campania a intrat în faza finală. Cei doi candidaţi au izbutit să formuleze perspective diferite şi să explice concret în ce fel planurile lor vor deveni realitate. Cursa este foarte strînsă şi surprizele vor veni de la mişcările imprevizibile ale indecişilor mai curînd decît de la atacurile în forţă, de la caracterul revoluţionar al programelor sau de la revelaţiile picante despre trecutul unuia sau al altuia. Poziţionarea nu a fost deloc uşoară. Gore, vicepreşedintele în funcţie, trebuia să facă uitate imaginile sale lîngă preşedintele Clinton, în timpul scandalului Lewinski, asumîndu-şi în acelaşi timp, alături de acesta, meritele celei mai lungi perioade de creştere economică din acest secol; desigur, economia nu prea depinde de autoritatea centrală, dar este meritul autorităţii centrale că nu a împiedicat-o să evolueze conform impulsurilor ei fireşti. Fiul fostului preşedinte Bush, guvernator al statului Texas va trebui să arate că este capabil să extindă la nivel naţional iniţiativele politice şi economice aplicate pe un teritoriu mai restrîns şi să-şi însuşească la repezeală cîteva idei despre rolul Statelor Unite în politica mondială, domeniu în care, de la bun început, ignoranţa lui făcuse deliciul ziariştilor. Se consideră a fi fost un mare merit că, în cea de a treia dezbatere, timp de 270 de minute, nu a spus, în acest domeniu, nici o prostie. Nu au produs o impresie bună, la a doua dezbatere, suspinele şi grimasele de profesor excedat ale lui Gore în timp ce Bush jr. emitea opinii de diletant în probleme de politică externă şi făcea socoteli greşite cu privire la reducerea impozitelor. Tot aşa cum mişcările agresive (a plecat de la pupitrul lui şi cu a