Sînt interesat să o spun. Guvernul ţării mele, Ungaria, este cel mai puternic susţinător al austriacului Jörg Haider, alături de guvernul provincial al Bavariei (provincial în toate sensurile). Cabinetul de dreapta, în afară de alte fapte rele, încearcă să lichideze guvernarea parlamentară, pedepseşte autorităţile locale cînd au altă culoare politică decît a sa şi este foarte preocupat de crearea unei noi ideologii de stat, folosind în acest scop o seamă de lumpen-intelectuali de extremă dreaptă, incluzîndu-i şi pe neo-nazişti. În tovărăşie cu un partid fascist, vai, reprezentat şi în parlament, se manifestă deschis şi vicios antisemitismul. Oamenii din cabinetul prim-ministrului sînt angajaţi mai mult sau mai puţin prudent în susţinerea tezelor revizioniste despre Holocaust. Televiziunea de stat, controlată de guvern, aţîţă rasismul îndreptat împotriva ţiganilor. Suporterii celui mai popular club de fotbal din ţară, al cărui preşedinte este ministru şi lider de partid, cîntă în cor despre trenul gata încărcat, urmînd să plece spre Auschwitz. La parterul Universităţii Central-Europene de la Budapesta poate fi vizitată o expoziţie cu privire la tulburările din ultimii ani. Se poate viziona acolo o casetă video, înregistrată ilegal în 1988, unde poate fi văzută persoana care acum este prim-ministrul Ungariei, apărîndu-mă şi protejîndu-mă de bîtele poliţiei comuniste. Zece ani mai tîrziu, aceeaşi persoană l-a numit pe un general al poliţiei comuniste în postul de ministru de Interne, acesta devenind numărul doi sau trei din cabinetul său. Conflictele politice între foştii prieteni şi aliaţi sînt de obicei amare. Aceasta nu este o excepţie. Eu sînt activ în mişcarea antifascistă pe cale de a se naşte în Ungaria, vorbesc la mitinguri şi demonstraţii. Adversarii noştri - în ceea ce mă priveşte - sînt prea apropiaţi pentru a rămîne indiferent. Aşa că nu mă pot consi