In a doua parte a anilor nouazeci, vocabularul limbii romane s-a imbogatit cu un nou cuvant: cuponiada, urmat de o adevarata "pleiada" de derivate. In termeni profani, cuponiada reprezinta una din modalitatile adoptate de catre guvernanti pentru a face un simulacru de privatizare. S-a dat la toata lumea, insa nimeni nu a stiut niciodata cu exactitate ce a primit, caci, pentru multi, acea bucata de hartie avea o valoare prea putin definita. In termeni si mai profani, cuponiadei adoptate de guvernantii Romaniei i s-ar putea socoti de minune drept sinonim cuvantul "abureala", caci, la patru ani de la cuponiada (intitulata pompos Programul de Privatizare in Masa), rezultatele aproape ca nu se cunosc. Aceasta ultima afirmatie este valabila, desigur, pentru marea masa a populatiei, care a fost teribil de incantata sa devina actionar peste noapte acolo unde a dorit. Tot peste noapte au aparut Fondurile Proprietatii Private, transformate ulterior in Societati de Investitii Financiare (SIF) si cotate la bursa. Pentru multa lume, aparitia acestor fonduri nu a avut prea multa insemnatate, insa rolul pe care ele l-au jucat a fost extrem de important. In Romania, proprietatea a fost divizata in doua, 70% fiind preluat de catre Fondul Proprietatii de Stat, iar restul de catre Fondurile Proprietatii Private, unde a subscris cupoanele o buna parte a populatiei, ridicata peste noapte la rangul de actionar. Chiar daca FPP-urile au obtinut felii importante din firmele romanesti, iar angajatii lor au devenit importanti agamani sau membri ai Consiliilor de Administratie, a fost uitat actionarul de rand, din contributia caruia, in fapt, au luat fiinta fondurile respective. Dividende tot mai mici, de la an la an, care au ajuns din ce in ce mai tarziu la destinatar. Fiind private, fosturile FPP, actualele SIF-uri au devenit extrem de ermetice publicului larg, chiar daca, de mult ori,